X

Von der Leyen: O eventuală decizie a Chinei de a furniza armament Rusiei ar afecta ‘semnificativ’ relaţiile Beijingului cu UE

O eventuală decizie a Chinei de a furniza armament Rusiei ar afecta “semnificativ” relaţiile Beijingului cu Uniunea Europeană, afirmă preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, confirmând intenţia preşedintelui chinez Xi Jinping de a discuta cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski , informează mediafax.

“Înarmarea agresorului este o încălcare clară a dreptului internaţional. Acest lucru ar afecta semnificativ relaţiile dintre Uniunea Europeană şi China”, a afirmat Ursula von der Leyen, în cursul vizitei oficiale pe care o efectuează la Beijing împreună cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Citește și: Desfăşurarea de arme nucleare ruseşti în Belarus răspunde extinderii NATO

“A fost interesant să aflu că preşedintele Xi a confirmat intenţia de a discuta” cu Zelenski, a precizat Ursula von der Leyen, potrivit agenţiei Reuters, considerând “pozitiv” acest lucru. Conversaţia va avea loc “la momentul potrivit”, “când vor fi îndeplinite condiţiile”, a subliniat preşedintele Comisiei Europene, confirmând o informaţie anunţată anterior de un diplomat francez.

Preşedintele Emmanuel Macron a pledat joi, la Beijing, pentru negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, evidenţiind rolul important pe care l-ar putea avea China. “Este necesară reluarea discuţiilor cât mai rapid posibil, pentru construirea unei păci durabile”, a declarat Emmanuel Macron. “Ştiu că pot conta pe dumneavoastră pentru a readuce Rusia la raţiune şi pe toată lumea la masa negocierilor”, a insistat Emmanuel Macron, adresându-i-se preşedintelui Chinei, Xi Jinping.

Citește și: Rusia sugerează excluderea rolului de mediator al Chinei, în contextul vizitei lui Macron

Tags: Emmanuel MacronUEUrsula Von Der LeyenVolodimir Zelenski
Categorii: Diaspora