Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu patronatele, cel puțin o dată pe an. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat în prima lectură de 67 de deputați.

Citește și: Indivizii care au lansat focuri de artificii dintr-o mașină în mers la Botanica sunt străini. Ei au fost expulzați

Documentul prevede că necesitatea modificării cuantumului salariului minim va fi evaluată cel puțin o dată pe an de Guvern împreună cu patronatele și sindicatele. În procesul de evaluare vor putea fi utilizate valori de referință orientative, inclusiv valoarea de 50% din salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul anterior.

Proiectul de lege mai conține prevederi care încurajează negocierile colective la nivel de țară, ramură, teritoriu și unitate, pentru stabilirea unor salarii care să depășească salariul minim legal și să reflecte condițiile economice reale.

Proiectul de lege va fi propus spre examinare în lectura a doua în plenul Parlamentului. După adoptare, legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

This post was last modified on 04/06/2026 16:01 16:01

Tags: Parlamentul Republicii Moldovasalariul minim
Știrile zilei