Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) nu va susține, în niciun caz, denunțarea Acordului cultural cu Federația Rusă, a declarat liderul formațiunii, Vladimir Voronin, înaintea ședinței Parlamentului programate pentru joi, 13 noiembrie, informează moldova1.md.
„În niciun caz”, a subliniat Voronin, argumentând că relațiile cu Rusia „au rădăcini istorice” și că inițiativa de denunțare a acordului este „nejustificată”.
Liderul comuniștilor a criticat totodată regimul de vize propus de majoritatea parlamentară, întrebat fiind despre motivele pentru care aceasta ar fi susținut inițiativa. „Asta e istoria noastră. Nu putem să ne dezicem de istoria noastră. Și acest regim de vize… La ce se gândește majoritatea parlamentară? Pentru asta au obținut votul cetățenilor, ca să facă prostii în fiecare zi?”, a spus Voronin.
Subiectul privind Acordul cultural cu Federația Rusă figurează pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului.












