Vot de neîncredere pentru May în propriul partid

Publicat:

Liderul grupului parlamentar al conservatorilor britanici, Graham Brady, a anunţat miercuri că există suficient sprijin pentru a convoca un vot de neîncredere în lidera partidului, premierul Theresa May, informează Reuters, potrivit agerpres.

Votul va avea loc chiar miercuri seara între orele 18:00 şi 20:00 GMT, într-o sală din Camera Comunelor, rezultatul urmând să fie anunţat cât mai curând posibil, a menţionat deputatul britanic.


Citeşte şi: Bilanţ nou: Trei morţi şi 13 răniţi în atacul terorist de la StrasbourgBilanţ nou: Trei morţi şi 13 răniţi în atacul terorist de la Strasbourg

“Pragul de 15% dintre parlamentarii conservatori care vor o moţiune cu privire la liderul partidului a fost depăşit”, a precizat Brady.

Votul poate fi convocat dacă un număr de 48, adică 15% dintre parlamentarii conservatori îl notifică în acest sens pe Graham Brady, preşedintele aşa-numitului “comitet 1922”. Theresa May ar putea fi înlăturată de la conducerea Partidului Conservator dacă 158 din cei 315 de parlamentari conservatori vor vota împotriva ei.

Citeşte şi: Poliţia desfăşoară o operaţiune amplă în apropiere de catedrala din Strasbourg

Luni, premierul Theresa May a decis să amâne sine die votul prevăzut în Camera Comunelor asupra acordului încheiat cu Uniunea Europeană pentru retragerea ţării sale din blocul comunitar, de teamă că deputaţii vor respinge acest acord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.