Votul Parlamentului britanic asupra acordului referitor la Brexit ar putea avea loc după martie 2019

Publicat:

Parlamentul britanic ar putea să nu voteze asupra termenilor finali ai acordului cu Uniunea Europeană privind Brexit până când ţara nu va ieşi în mod oficial din blocul comunitar, în martie 2019, a declarat miercuri ministrul britanic pentru Brexit David Davis, relatează Reuters, conform agerpres.

“S-ar putea, da. Depinde când se încheie … nu poate avea loc înainte să avem acordul”, a declarat Davis într-o comisie parlamentară ca răspuns la întrebarea unui legislator dacă, în situaţia în care se va ajunge la o înţelegere în ultimul moment înainte de ieşirea ţării din UE, votul parlamentar s-ar putea desfăşura după Brexit.


Citeşte şi: ‘Kim Jong Un’ A VIZITAT New York-ul şi a intrat în Trump Tower, unde a vrut să-l vadă pe preşedintele american

El a repetat însă promisiunea guvernului că Parlamentul britanic va supune la vot această chestiune înaintea Parlamentului European.

Guvernul britanic s-a angajat încă din februarie să consulte parlamentul cu privire la termenii Brexit-ului înainte de rezultatul final al negocierilor cu Uniunea Europeană, o concesie ce răspunde solicitării a numeroşi deputaţi eurofili. Guvernul a prevenit însă că o respingere a termenilor Brexit-ului în parlament nu va împiedica în niciun caz ieşirea ţării din UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.