Votul UE privind tarifele vamale impuse vehiculelor electrice din China va fi în 4 octombrie

Publicat:

Votul UE privind tarifele vamale impuse vehiculelor electrice din China va fi în 4 octombrie

Uniunea Europeană intenţionează să voteze în 4 octombrie dacă va impune taxele vamale suplimentare de 45% la importurile de vehicule electrice (EV) fabricate în China, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Statele membre UE au primit un proiect de reglementare pentru măsurile propuse. Votul în rândul statelor membre UE a fost puţin întârziat, pe fondul negocierilor de ultim moment cu Beijingul, pentru găsirea unei soluţii care să evite impunerea noilor tarife. Încă ar putea fi modificate noile date, susţin sursele, potrivit stiripesurse.


Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Discuţiile dintre cele două părţi pot continua, chiar dacă statele membre UE adoptă taxele, anunţase anterior Bloomberg.

Votul vine după ce o investigaţie a Comisiei Europene a arătat subvenţionarea incorectă de către China a industriei sale EV, iar impunerea tarifelor este necesară pentru ca producătorii auto europeni să nu fie dezavantajaţi.

Unele statele membre UE, inclusiv Germania şi Spania, au avertizat contra impunerii tarifelor, deoarece ar putea duce la un război comercial. China al doilea mare partener comercial al Europei, comerţul între cele două părţi ajungând anul trecut la 739 miliarde de euro.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

UE şi China discută o soluţie negociată, care ar include un mecanism de control al preţurilor şi al volumelor de export, în loc de taxe vamale suplimentare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FIFA a anunţat stadioanele care vor găzdui meciurile Cupei Mondiale a Cluburilor din 2025

FIFA a anunţat stadioanele care vor găzdui meciurile Cupei Mondiale a Cluburilor din 2025 Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a anunţat numele celor 12 stadioane...

Țânțarii folosesc senzorii în infraroșu din antene pentru a urmări oamenii

Țânțarii folosesc senzorii în infraroșu din antene pentru a urmări oamenii Țânțarii detectează pielea expusă la oameni folosind senzori în infraroșu din antene, conform unui...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Hassan Nasrallah a murit din cauza forței exploziei: ‘Corpul a fost recuperat intact’ (surse Reuters)

Hassan Nasrallah a murit din cauza forței exploziei: 'Corpul a fost recuperat intact' (surse Reuters) Corpul liderului Hezbollah Hassan Nasrallah a fost recuperat ”intact”, au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.