Vrăjitoru va fi sancționat și pe linie de partid. Vicepreședintele raionului Telenești ar fi fost prins beat la volan

Publicat:

Vrăjitoru va fi sancționat și pe linie de partid. Vicepreședintele raionului Telenești ar fi fost prins beat la volan

Vicepreședintele raionului Telenești, Alexei Vrăjitoru, urmează să fie sancționat și pe linie de partid, anunță Partidul Social Democrat European (PSDE) pe listele căruia a fost ales funcționarul în noiembrie trecut.

Citește și: Fostul președinte al CC despre „provincialismul” licitației de la Aeroport


„Condamnăm ferm conducerea autovehiculului sub influența alcoolului, faptă ce pune în pericol viața și siguranța cetățenilor. Vom lua toate măsurile necesare, în conformitate cu statutul partidului, pentru a gestiona această situație și pentru a transmite un mesaj clar: astfel de acțiuni nu sunt tolerate în cadrul PSDE”, se menționează în nota formațiunii.

Se întâmplă după ce  Alexei Vrăjitoru ar fi fost prins băut la volan și a refuzat, la solicitarea inspectorilor de patrulare, să facă testul alcoolscopic. Incidentul s-ar fi produs acum 2 zile pe străzile din Orhei și a fost făcut public de primarul comunei Negureni, raionul Telenești, Ion Popa.

„Se pare că ieri la Orhei, nici cariera de mai mare pe polițiștii din Telenești, nici relațiile de cumetrie cu ex-miniștri, nici zecile de rugăminți făcute prin telefon sau comportamentul de bădăran, nu l-au ajutat pe tânărul vice-președinte al raionului Telenești, care a condus în stare de ebrietate…așa cum nu l-au putut ajuta nici azi la spitalul din Orhei. Este loc suficient pentru o demisie de onoare…”, a scris primarul de Negureni pe pagina sa de socializare.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Forţele aeriene ucrainene anunţă că au distrus un depozit de muniţii rusesc în Crimeea

Forţele aeriene ucrainene anunţă că au distrus un depozit de muniţii rusesc în Crimeea Comandantul forţelor aeriene ucrainene, Mikola Oleşciuk, a declarat marţi că acestea...

Usatîi vorbește despre ‘greșeala lui Spînu’: Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM

Usatîi vorbește despre 'greșeala lui Spînu': Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM Andrei Spînu greșește, atunci când spune că statul nu...

Alaiba îl acuză pe Ceban că susține business-ul rusesc: Cumpără membrane bituminoase pentru reparațiile din oraș de la o companie din Rusia

Alaiba îl acuză pe Ceban că susține business-ul rusesc: Cumpără membrane bituminoase pentru reparațiile din oraș de la o companie din Rusia Ministrul Economiei Dumitru...

Tânărul învinuit de omorul unei bătrâne și tentativă de omor a unui bărbat din raionul Glodeni, trimis pe banca acuzaților

Tânărul învinuit de omorul unei bătrâne și tentativă de omor a unui bărbat din raionul Glodeni, trimis pe banca acuzaților Procuratura raionului Glodeni a finalizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.