A vrut să participe la un protest antimigraţie şi a ajuns în arest după ce a dat cu cuţitul în trei refugiaţi

Publicat:

Un bărbat de 70 de ani ce voia să protesteze împotriva politicii migraţiei a statului german a fost arestat după ce a atacat cu cuţitul trei solicitanţi de azil în sudul Germaniei, a anunţat joi Parchetul, informează AFP, potrivit agerpres.

Septuagenarul, un germano-rus ce nu se afla până acum în evidenţele poliţiei, a fost plasat în detenţie miercuri pentru tentativa de a ucide trei persoane, act “cu motivaţie politică” şi rasistă, potrivit unei purtătoare de cuvânt a Parchetului din Heilbronn, unde s-au produs faptele, sâmbătă seara.


Citeşte şi: Un individ s-a autodetonat în faţa ambasadei americane din Muntenegru

Bărbatul, înarmat cu un cuţit şi vizibil alcoolizat, a atacat trei solicitanţi de azil ce se aflau în faţa unei biserici din centrul oraşului: un afgan de 17 ani, un sirian de 19 ani şi un irakian de 25 de ani, potrivit unui comunicat al Poliţiei şi Parchetului.

Tânărul afgan a fost grav rănit în atac, în timp ce ceilalţi doi migranţi au suferit răni mai uşoare.

Bărbatul, imobilizat rapid de trecători, a declarat în arest că dorea “să trimită un semnal împotriva politicii migraţiei” din Germania, ţară care a primit din 2015 peste un milion de solicitanţi de azil, în special din Siria, Irak şi Afganistan, potrivit surselor citate.

Arestat pentru o scurtă perioadă imediat după fapte, el a fost apoi eliberat, anchetatorii reproşându-i doar lovituri şi răniri. Însă, după câteva zile de anchetă el a devenit suspect de “tentative de omor şi de lovituri şi răniri în trei cazuri”, potrivit unui comunicat al Poliţiei şi Parchetului, ceea ce a dus la arestarea lui şi plasarea în detenţie.

Deocamdată, nu a putut fi stabilită vreo legătură între el şi mişcarea de extremă dreapta.

Citeşte şi: Fostul preşedinte bolivian este judecat în Florida

Atacurile împotriva refugiaţilor şi solicitanţilor de azil s-au înmulţit în Germania, în urma sosirii a sute de mii de solicitanţi de azil în această ţară.

Astfel, în Germania s-au înregistrat în 2016 circa 3.500 de atacuri împotriva refugiaţilor şi solicitanţilor de azil, ceea ce înseamnă aproape zece acte de acest tip pe zi. De asemenea, 560 de oameni au fost răniţi, printre care 43 de copii, potrivit Ministerului de Interne al Germaniei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.