Vucic: Este clar că Serbia trebuie să plătească preţul pentru politica sa independentă

Publicat:

Este clar că Serbia trebuie să plătească preţul pentru politica sa independentă, a declarat vineri preşedintele sârb Aleksandar Vucic, cu referire la viitorul raport al Parlamentului European privind progresele realizate de ţara sa în vederea aderării la Uniunea Europeană, relatează Tanjug, potrivit agerpres

”Nu avem o problemă cu plata acestui preţ, nici măcar nu sunt prea îngrijorat legat de acest lucru. Este de înţeles, aud asta în fiecare zi – (raportul) va fi în cea mai mare parte despre faptul că nu am impus sancţiuni Rusiei”, a spus Vucic, care a amintit că întotdeauna rapoartele PE privind Serbia au fost extrem de critice.


Citește și : Germania vea să îşi retragă sistemele Patriot din Polonia şi Slovacia

”Ceea ce este important pentru mine este că ei vor lăuda alegerile din nordul Kosovo-Metohija, care vor avea o prezenţă la vot de 1%, şi ne vor explica că acestea sunt cele mai ridicate valori europene şi eu îi voi felicita pentru asta”, a adăugat el ironic.

Aleksandar Vucic a mai spus că este mult mai interesat de poziţia Parlamentului European cu privire la economia sârbă. ”Chiar dacă rămâne destul de mult în urma celor mai dezvoltate ţări europene, economia Serbiei recuperează această diferenţă întrucât ritmul său de creştere este mai ridicat decât al economiilor acelor ţări şi întrucât are o rată a datoriei publice mai mică decât media din zona euro şi din UE”, a subliniat preşedintele sârb.

Serbia şi Kosovo au convenit în 2013, sub auspiciile Uniunii Europene, cu privire la aşa-numitul Acord de la Bruxelles privind normalizarea relaţiilor, dar amândouă se acuză acum reciproc de încălcarea acestei înţelegeri.

În ultimele săptămâni negocierile s-au intensificat, preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi premierul kosovar Albin Kurti întâlnindu-se de două ori, la sfârşitul lui februarie la Bruxelles şi la jumătatea lui martie la Ohrid, unde, sub medierea şefului diplomaţiei europene Josep Borrell, Serbia şi Kosovo au convenit să implementeze acordul, deşi nu au semnat deocamdată nimic.

Citește și : Biden îşi va anunţa candidatura pentru alegerile din 2024 săptămâna viitoare – VIDEO

Principala condiţie pusă de preşedintele Vucic este formarea unei Uniuni a Municipalităţilor Sârbe (ZSO) în nordul Kosovo, stipulată în acordul din 2013, însă până acum Pristina s-a opus, comparând ZSO cu Republika Srpska din Bosnia, cu referire la instabilitatea susţinută de autorităţile entităţii majoritar sârbe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale Cântăreaţa Pink a anunţat că nu va putea cânta, miercuri, la Berna. Această decizie a...

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova „Alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni și globali, continuăm să acționăm în sprijinul...

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber Dosarul în care figurează bașcana Evghenia Guțul, învinuită de acceptarea...

Politicienii și demnitarii de stat, lideri în inițierea proceselor judiciare împotriva jurnaliștilor (raport)

Politicienii și demnitarii de stat, lideri în inițierea proceselor judiciare împotriva jurnaliștilor (raport) Politicienii și demnitarii de stat sunt persoanele care inițiază cel mai des...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.