Vulcanul din Canare continuă să arunce lavă şi fum

Publicat:

Vulcanul de pe insula La Palma din arhipelagul Canare a început să expulzeze din nou lavă şi fum, după ce oamenii de ştiinţă declaraseră luni că activitatea acestuia încetinise până aproape de oprire, iar locuitorii dintr-o zonă de pe malul estic al insulei primiseră ordin să rămână în izolare în spaţii interioare pe măsură ce lava care se scurgea dinspre Cumbre Vieja se apropia de ocean, informează Reuters, potrivit agerpres.

Institutul de vulcanologie Involcan din Insulele Canare a confirmat reluarea erupţiei pe Twitter, în timp ce martori oculari au declarat pentru Reuters că au văzut o coloană de fum alb ridicându-se din conul vulcanului după câteva ore de calm.


Citeşte şi: San Marino a votat pentru legalizarea avortului – Black News

Involcan şi Institutul Naţional Geografic declaraseră luni mai devreme că exploziile din jurul vulcanului Cumbre Vieja slăbiseră în intensitate, însă calmul a fost de scurtă durată, iar erupţia s-a reluat cu puţin înainte de ora locală 11:00 (10:00 GMT).

Locuitorii din zonele costiere San Borondon, Marina Alta, Marina Baja şi La Condesa au primit ordin de izolare, în condiţiile în care lava de 1.250 grade Celsius poate să ajungă în apele Oceanului Atlantic în următoarele ore, existând un risc de explozii şi de formare a unor nori de gaze toxice deasupra insulei,

“Oamenii trebuie să urmeze îndrumările autorităţilor şi să rămână în casele lor cu uşile şi ferestrele închise”, au declarat serviciile de urgenţă din Insulele Canare pe contul lor de Twitter.

De la debutul erupţiei vulcanului, la data de 19 septembrie, fluxul de lavă neagră a cuprins o suprafaţă de peste 230 de hectare, a indicat Serviciul de monitorizare prin satelit al Uniunii Europene, Copernicus, înghiţind sute de case, dar şi drumuri, şcoli, biserici şi plantaţii de banane şi conducând la evacuarea a mii de persoane.

Citeşte şi: Premierul peruan ameninţă că NAŢIONALIZEAZĂ cel mai mare câmp de gaze naturale din America de Sud – Black News

Nu au fost raportate răniri grave sau decese în urma erupţiei vulcanului, însă cira 15% din recolta de banane de pe insulă, esenţială pentru economia acesteia, ar putea fi afectată, punând în pericol mii de locuri de muncă.

La Palma, cu o populaţie de peste 83.000 de locuitori, face parte din arhipelagul Insulele Canare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Polonia doreşte ca UE să lanseze o campanie în Statele Unite pentru a contracara dezinformarea rusă

Polonia doreşte ca UE să lanseze o campanie în Statele Unite pentru a contracara dezinformarea rusă Polonia doreşte ca Uniunea Europeană să lanseze o campanie...

Eliberată după 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Ce s-a întâmplat cu adevăratul criminal

Eliberată după 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Ce s-a întâmplat cu adevăratul criminal O femeie care a...

Erdogan: Turcia este gata să construiască o bază militară navală în nordul Ciprului ‘dacă este necesar’

Erdogan: Turcia este gata să construiască o bază militară navală în nordul Ciprului 'dacă este necesar' Turcia este gata să construiască o bază militară navală...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.