X

Vulcanul Fuego din Guatemala aruncă un lung flux de lavă

Vulcanul Fuego din Guatemala, care a intrat de marţi în cea de-a patra fază eruptivă a anului, emană un flux de lavă de 1.200 de metri lungime care se scurge pe versantul Ceniza provocând avalanşe piroclastice pe partea frontală, relatează miercuri EFE, potrivit agerpres.

Institutul de seismologie, vulcanologie, meteorologie şi hidrologie Insivumeh a semnalat, într-un buletin informativ special, că vulcanul prezintă explozii de intensitate mică şi moderată în urma cărora a fost expulzată o coloană de cenuşă la o altitudine de 4.800 de metri, iar deasupra craterului se ridică fluxuri incandescente la 300 de metri înălţime.

Citeşte şi: Democraţii preiau controlul în Camera Reprezentanţilor, dar republicanii îşi păstrează majoritatea în Senatul american

Coloana de cenuşă se dispersează spre sud-vest, iar particule fine au căzut deasupra localităţilor Panimaché 1, Morelia, Santa Sofía, Sangre de Cristo şi Palo Verde.

Exploziile, între slabe şi moderate, generează fluxuri incandescente la 200 de metri înălţime şi “avalanşe moderate” deasupra craterului. Se înregistrează de asemenea “bubuituri slabe cu unde de şoc” moderate, similare zgomotului produs de o locomotivă de tren.

Citeşte şi: SUA: Femeile au fost decisive pentru victoriile democraţilor pentru Camera Reprezentanţilor

Potrivit Insivumeh, nu se elimină posibilitatea înregistrării de noi fluxuri de lavă şi de materii piroclastice, astfel încât a fost adresată populaţiei locale recomandarea de a fi vigilentă.

La 3 iunie, colosul a avut una dintre cele mai mari erupţii din istoria sa, provocând moartea a cel puţin 190 de persoane. Majoritatea victimelor au fost din San Miguel Los Lotes, El Rodeo şi Escuintla şi au murit după ce casele lor s-au prăbuşit sub asaltul şuvoaielor de lavă şi noroi.

Tags: FuegoGuatemalaMoreliaPalo VerdePanimaché 1Sangre de CristoSanta Sofiaversantul Cenizavulcan
Categorii: Știrile zilei