Vulcanul Fuego din Guatemala înregistrează o creştere a activităţii eruptive

Publicat:

Vulcanul Fuego, situat la circa 35 de kilometri de capitala Guatemalei, înregistrează o creştere a activităţii eruptive, a informat duminică Institutul de vulcanologie din această ţară (INSIVUMEH), potrivit AFP, scrie agerpres

Instrumentele de monitorizare au detectat între două şi cinci explozii pe oră, precum şi alunecări de teren moderate şi puternice, a precizat institutul.


Citește și :   Autorităţile italiene au început evacuarea taberei de refugiaţi de pe insula Lampedusa

Potrivit INSIVUMEH, ”o perdea de cenuşă se ridică (în aer), iar vântul o dispersează la distanţe cuprinse între 10 şi 15 kilometri spre vest şi sud-vest” afectând nouă comunităţi care trăiesc pe flancul vulcanului.

Institutul a avertizat că intensificarea activităţii vulcanice poate duce la ”formarea unei alunecări de lavă” spre una sau mai multe ravene (bazine naturale), aşa cum s-a întâmplat pe 4 iulie.

Rodolfo Garcia, purtător de cuvânt al protecţiei civile, a precizat că nicio evacuare nu a avut loc pentru moment, dar că va ţine comunităţile din apropierea vulcanului informate.

O erupţie violentă produsă pe 3 iunie 2018 a distrus satul San Miguel Los Lotes şi o porţiune dintr-un drum din oraşul învecinat Alotenango, provocând moartea a 215 de persoane.

Citește și :  Nouă candidaţi în campanie pentru a-i succede lui Boris Johnson

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Programul detaliat al Zilei Naționale a Vinului 2024

Programul detaliat al Zilei Naționale a Vinului 2024 În primul weekend al lunii octombrie Piața Marii Adunări Naționale va găzdui cea de-a XXIII-a ediție a...

Cantina socială din sectorul Centru al Capitalei și-a reluat activitatea

Cantina socială din sectorul Centru al Capitalei și-a reluat activitatea Primăria Chișinău anunță că, începând de ieri, cantina socială din sectorul Centru al Capitalei și-a...

Ce spune Hodorkovski despre presupusele legături cu Rusia ale fostului consilier al lui Geoană

Ce spune Hodorkovski despre presupusele legături cu Rusia ale fostului consilier al lui Geoană Disidentul rus Mihail Hodorkovski a comentat pe X investigația realizată de o...

Secretarul general al ONU a fost declarat „persona non grata” în Israel

Secretarul general al ONU a fost declarat „persona non grata” în Israel Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a fost declarat „persona non grata” în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.