Europa și marile democrații din Asia au potențialul de a deveni o superputere în sine, dacă reușesc să acționeze coordonat, afirmă Max Boot, editorialist al The Washington Post și analist de politică externă, într-o analiză de opinie publicată de cotidianul american.
În contextul unei politici externe tot mai imprevizibile a Statelor Unite, această alianță informală ar putea remodela echilibrul global de putere, potrivit stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Punctul de plecare al analizei este discursul devenit celebru al premierului canadian Mark Carney, susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, în care acesta a cerut „puterilor de mijloc” să-și apere interesele într-o lume în care marile puteri ignoră tot mai des regulile internaționale. Carney a invocat nu doar invazia Rusiei în Ucraina și pretențiile Chinei asupra Mării Chinei de Sud, ci și amenințările președintelui american Donald Trump privind anexarea Groenlandei și impunerea de tarife punitive aliaților tradiționali ai SUA.
„Puterile de mijloc trebuie să acționeze împreună”, a spus Carney, „pentru că, dacă nu suntem la masă, suntem în meniu”.
Cine sunt „puterile de mijloc” cu adevărat relevante
Max Boot subliniază că nu se referă la statele din așa-numitul Sud Global – precum Brazilia, India, Indonezia sau Africa de Sud – care adesea nu împărtășesc pozițiile democrațiilor occidentale. De altfel, notează autorul, fostul președinte Joe Biden a constatat cât de dificil este să mobilizeze aceste țări împotriva agresiunii ruse din Ucraina.
În schimb, există o convergență clară între membrii non-americani ai NATO – Europa și Canada – și marile democrații din Asia-Pacific: Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Taiwan.
Un „bloc eurasiatic” cu forță de superputere
Dacă aceste state ar acționa concertat, ar forma o superputere de sine stătătoare, argumentează Max Boot. Potrivit calculelor sale, acest „bloc eurasiatic” ar reuni aproape 900 de milioane de locuitori, ar avea un PIB de 39,5 trilioane de dolari, cheltuieli de apărare de aproximativ 830 de miliarde de dolari și 3,1 milioane de militari activi.
Prin comparație, Statele Unite au 338 de milioane de locuitori și un PIB de circa 31 de trilioane de dolari, cu cheltuieli de apărare estimate la 850 de miliarde de dolari. China are o populație mai mare, dar rămâne în urmă la celelalte capitole, iar Rusia este și mai departe: PIB-ul său, de aproximativ 2,5 trilioane de dolari, este „considerabil mai mic decât cel al Californiei”, notează autorul.
De ce nu există unitate: NATO, UE și lipsa coordonării
Principalul obstacol în calea acestei superputeri potențiale este lipsa de unitate. Spre deosebire de Rusia, China sau SUA, care sunt state-națiune, NATO reunește 32 de state, iar Uniunea Europeană are 27 de membri. Resursele Europei sunt „doar vag coordonate”, iar legăturile cu democrațiile asiatice sunt fragmentare, acestea fiind conectate mai degrabă prin alianțe separate cu SUA, nu între ele.
Totuși, Boot consideră că există pași concreți, chiar dacă dificili politic, care ar putea schimba această situație.
Idei radicale: extinderea UE, armata europeană și o nouă alianță cu democrațiile din Asia
Printre propunerile avansate se numără revenirea Marii Britanii în Uniunea Europeană și acceptarea Ucrainei și Canadei în blocul comunitar – Canada fiind, „în spirit, dacă nu și geografic”, parte a Europei. Autorul mai sugerează renunțarea la regula unanimității în UE, pentru a evita blocaje impuse de state mici precum Ungaria sau Slovacia.
De asemenea, el pledează pentru crearea unui nou format de dialog de tip „quad” între Europa, Australia, Japonia și Coreea de Sud, care ar putea duce, în timp, fie la globalizarea NATO, fie la apariția unui echivalent asiatic. În paralel, UE ar trebui să avanseze spre formarea unei „armate europene”, cu statele nordice și baltice drept avangardă a integrării militare.
Comerțul fără SUA și „puntea” propusă de Carney
Occidentul începe deja să-și reducă dependența economică de Statele Unite. UE a încheiat acorduri comerciale cu India și cinci state sud-americane, iar Canada a semnat parteneriate mai limitate cu China și Qatar. Ca reacție, amintește Max Boot, Donald Trump a amenințat Canada cu tarife de 100%.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Carney propune un pas și mai ambițios: „construirea unei punți între Parteneriatul Trans-Pacific și Uniunea Europeană”, care ar crea un bloc comercial de 1,5 miliarde de oameni.
Reînarmare accelerată și dependența de Coreea de Sud
Pe plan militar, Europa își extinde rapid capacitățile de apărare. Cheltuielile europene s-au dublat aproximativ în ultimul deceniu, iar o companie germană urmează să producă anual mai multe obuze de artilerie de 155 mm decât întreaga industrie americană.
În același timp, statele europene se bazează tot mai mult pe industria de apărare din Coreea de Sud. Polonia cumpără tancuri, obuziere și avioane sud-coreene, iar Norvegia a decis să investească 2 miliarde de dolari în artilerie cu rază lungă de acțiune produsă la Seul. Canada, la rândul ei, discută despre achiziționarea mai multor avioane Gripen și a unui număr mai mic de F-35 americane.
Dilema nucleară: pot aliații renunța la umbrela SUA?
Există însă domenii-cheie în care aliații rămân mult în urma SUA: avioane stealth, rachete cu rază lungă și recunoaștere prin satelit. Cel mai sensibil capitol este cel nuclear. Doar Marea Britanie și Franța dețin arme nucleare proprii, iar Londra depinde de rachetele Trident fabricate în SUA.
În condițiile în care, potrivit unui sondaj citat de Washington Post, doar 18% dintre germani mai consideră SUA un aliat de încredere, autorul sugerează că tot mai multe țări – de la Canada și statele nordice la Germania, Polonia, Coreea de Sud sau Japonia – ar putea lua în calcul propriile capacități de descurajare nucleară.
Un pariu riscant pentru „America First”
Susținătorii doctrinei „America First” pot considera acceptabil faptul că aliații merg pe cont propriu, iar Donald Trump își revendică deja meritul pentru creșterea cheltuielilor de apărare ale Europei. Max Boot avertizează însă că efectele pe termen lung ar putea fi contrare intereselor americane.
Aliați mai independenți ar fi „mai greu de controlat”, mai puțin dispuși să facă afaceri cu SUA și chiar mai reticenți în a găzdui baze militare americane. În logica sugerată de Trump – că America apără mai degrabă teritorii pe care le deține – se pune întrebarea de ce alte state ar continua să ofere spațiu pentru prezența militară americană.
Dacă aceste „puteri de mijloc formidabile” vor reuși să se unească, ele ar putea să nu ducă dorul erei dominației americane, conchide Max Boot. „Americanii, însă, foarte probabil o vor face.”
