Washington Post publică ‘ultima contribuţie’ semnată de jurnalistul saudit, Jamal Khashoggi

Publicat:

Washington Post a publicat miercuri ceea ce cotidianul american a prezentat drept ultima contribuţie a lui Jamal Khashoggi, în care jurnalistul dispărut scrie despre necesitatea libertăţii presei în lumea arabă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Din punctul de vedere al jurnalistului, colaborator al Washington Post şi rezident american permanent, dispărut la 2 octombrie după ce a intrat în consulatul saudit din Istanbul, această libertate lipseşte în mod crud în lumea arabă.


Citeşte şi: Apar noi detalii năucitoare în cazul Khashoggi. Unul dintre călăi a studiat medicină legală în Australia

“Din nefericire, această situaţie probabil nu se va schimba”, scrie el în acest editorial transmis de traducătorul său cotidianului Washington Post a doua zi după dispariţia sa.

“A fost o perioadă în care jurnaliştii au crezut că internetul va elibera informaţia de cenzură şi de controlul asociat presei scrise”, a adăugat el.

“Însă aceste guverne, a căror existenţă se bazează chiar pe controlul informaţiei, au blocat internetul de manieră agresivă”, a mai scris jurnalistul.

Din punctul lui vedere, “lumea arabă se confruntă cu propria sa versiune a cortinei de fier, impusă nu de actori externi, ci de forţe naţionale care îşi dispută puterea”.

Iar jurnalistul, critic al puterii de la Riad, nu se fereşte să dea exemplul Qatarului, mare rival al Arabiei Saudite în Orientul Mijlociu.

“Guvernul din Qatar continuă să susţină difuzarea de informaţii internaţionale, contrar eforturilor vecinilor săi care vizează menţinerea controlului informaţiei pentru a sprijini ‘vechea ordine arabă’ “, scrie el despre ţara arabă în care emite canalul Al-Jazeera.

Citeşte şi: Republica Moldova a semnat cu Turcia cinci noi acorduri bilaterale

În contextul în care suspiciunile de asasinat al lui Jamal Khashoggi de către ucigaşi trimişi de Riad devin tot mai puternice, cotidianul de referinţă american a decis în cele din urmă să publice articolul.

“Washington Post a întârziat publicarea pentru că speram ca Jamal să revină la noi şi să-l edităm împreună cu el”, scrie într-un text care însoţeşte articolul editorialista Karen Attiah.

“Acum trebuie s-o accept: asta nu se va întâmpla. Va fi ultima sa contribuţie”, a adăugat ea.

“Acest editorial redă perfect angajamentul şi pasiunea sa pentru libertate în lumea arabă. O libertate pentru care pare să-şi fi dat viaţa”, subliniază Karen Attiah.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.