Washingtonul anchetează cu privire la prezenţa unor rachete americane într-o bază a forţelor lui Haftar

Publicat:

SUA au anunţat sâmbătă că desfăşoară o anchetă după descoperirea de către forţele Guvernului de uniune naţională libian (GNA) a unor rachete, prezentate ca fiind de origine americană, într-o bază a forţelor mareşalului Khalifa Haftar, transmite AFP, scrie agerpres.

În ultimele două zile, forţele GNA au publicat fotografii cu rachete antitanc americane Javelin găsite la Gharyan după un atac-fulger împotriva bazei forţelor lui pro-Haftar în vestul ţării.


Citește și : Donald Trump a sosit la Seul, după ce l-a invitat pe Kim Jong-Un la frontiera dintre cele două Corei (DMZ)

Pe lăzile din lemn ale rachetelor se poate citi în limba engleză ‘forţele armate ale Emiratelor arabe unite’ (EAU), conform fotografiilor postate pe reţele sociale.

Fiecare din aceste rachete costă 170.000 de dolari, iar încărcătura a fost vândută în 2008 în cadrul unui contract cu EAU şi sultanatul Oman, a precizat vineri cotidianul New York Times.

Departamentul de Stat a comunicat sâmbătă, la solicitarea AFP, că este ‘la curent cu aceste informaţii de presă’ şi caută ‘informaţii mai ample’ despre această descoperire.

‘Luăm foarte în serios toate relatările despre utilizarea frauduloasă de material militar american’, indică Departamentul de Stat.
EAU îl susţin pe mareşalul Haftar, care a declanşat în aprilie o ofensivă asupra capitalei Tripoli, sediul GNA, recunoscut de comunitatea internaţională.

Citește și : Europa se topeste! Temperaturi extrem de ridicate, aşteptate sâmbătă în Franţa

În iunie, ONU a prelungit cu un an mandatul operaţiunii europene Sophia, responsabilă cu controlul respectării embargoului privind armele pentru Libia.

De la lansarea ofensivei mareşalului Khalifa Haftar au fost semnalate mai multe sosiri de arme, printre care material militar de fabricaţie turcă şi iordaniană, în sprijinul forţelor loiale GNA condus de Fayez al-Sarraj.

Într-un raport recent, Comitetul de experţi al ONU responsabil cu controlul embargoului de arme pentru Libia a informat că anchetează posibila implicare a Emiratelor Arabe Unite în lansarea de rachete, în aprilie, asupra unor unităţi fidele guvernului de la Tripoli.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.