Washingtonul îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia din Egipt

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a exprimat luni, în faţa omologului său egiptean Sameh Choukry, “îngrijorările” SUA cu privire la libertatea presei şi situaţia drepturilor omului în Egipt, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

În timpul unei întrevederi la Washington, Pompeo a evocat de asemenea cazul cetăţenilor americani aflaţi în detenţie în Egipt şi mai ales al lui Moustapha Kassem, a precizat Departamentul de Stat american într-un comunicat.


Citeşte şi: Incident ARMAT într-un spital din Cehia! Sunt morţi şi răniţi!

Acest american este încarcerat din 2013, fiind acuzat de participare la manifestaţii împotriva puterii din Cairo. El a fost condamnat în 2018 la 15 ani de închisoare.

Washingtonul a ridicat recent tonul la adresa guvernului egiptean, în pofida prieteniei afişate de obicei de preşedintele american Donald Trump şi de omologul său Abdel Fattah al-Sissi.

Astfel, Mike Pompeo i-a cerut la sfârşitul lui noiembrie Egiptului, aliat apropiat al SUA, să respecte libertatea presei, ca reacţie la o serie de arestări operate printre jurnalişti.

Egiptul este ţara care plasează după gratii cei mai mulţi jurnalişti din lume, după China şi Turcia, potrivit Comitetului pentru protecţia jurnaliştilor, o asociaţie internaţională cu sediul la New York.

Citeşte şi: Alertă maximă în Chile: Un avion militar A DISPĂRUT de pe radar!

Manifestaţii – rare în Egipt, pentru că sunt interzise în virtutea unei legi adoptate în 2013 – au avut loc în septembrie pe întreg teritoriul ţării împotriva preşedintelui Al-Sissi.

Potrivit unor organizaţii de apărare a drepturilor omului, mai multe mii de persoane au fost de atunci arestate, printre care intelectuali, militanţi politici, avocaţi şi jurnalişti. ONG-urile estimează că aceste operaţiuni sunt cele mai ample de după instalarea la putere a preşedintelui, în 2014.

Cu toate acestea, Mike Pompeo a evocat luni alături de Sameh Choukry “importanţa parteneriatului strategic puternic” între cele două ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.