X

Washingtonul ordonă plecarea personalului neesenţial din capitala Nigeriei

Statele Unite au ordonat joi plecarea personalului diplomatic neesenţial şi a familiilor acestora din Abuja, capitala Nigeriei, din cauza “riscului crescut de atacuri teroriste”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, relatează AFP, potrivit agerpres.

Marţi, Washingtonul a autorizat deja aceste persoane să părăsească oraşul dacă doreau. Mai multe ambasade occidentale, inclusiv cea a Statelor Unite, au recomandat recent, de asemenea, cetăţenilor lor să-şi limiteze deplasările în ţară.

Citeşte şi: Un mort şi patru răniţi într-un atac cu cuţit lângă Milano (VIDEO); fotbalistul Pablo Mari, printre victime – Black News

Locuitorii din Abuja şi din zonele învecinate, în special diplomaţii occidentali, sunt din ce în ce mai preocupaţi de insecuritate în urma unei evadări în masă, în iulie, din închisoarea din Kuje, la periferia capitalei.

Peste 400 de deţinuţi au evadat arunci, inclusiv zeci de presupuşi jihadişti. Poliţia şi armata au anunţat că au înăsprit măsurile de securitate în şi în jurul capitalei, dar Abuja este înconjurată de zone muntoase şi împădurite care sunt greu de securizat.

Vezi şi: Bombardamentele ruse nu ne vor frânge, declară Zelenski, care a stat în întuneric lângă epava unei drone – VIDEO – Black News

În urma multiplelor avertismente occidentale, autorităţile nigeriene au dat asigurări că “au fost luate toate măsurile de precauţie necesare”. Jihadiştii atacă în general în regiunile de nord-est ale Nigeriei, departe de capitala federală, dar celule islamiste există şi alte regiuni ale ţării.

Tags: Abujaambasadaatacuri teroristeînchisoarea din KujeNigeriaSUA
Categorii: Știrile zilei