X

Washingtonul va răspunde cu forţă militară dacă Teheranul va ataca interesele americane (Brian Hook)

Statele Unite vor răspunde cu forţă militară dacă interesele sale vor fi atacate de Iran, a informat Brian Hook, reprezentantul special american în Iran, relatează Reuters, potrivit news.ro .

Însă Hook a precizat că măsurile luate până acum de SUA în regiunea Golfului, printre care şi trimiterea portavionului USS Lincoln, au avut „efectul de prevenire dorit pentru calculele regimului iranian privind riscurile”.

Citește și : John Bolton avertizează: Cred că amenințarea din partea Iranului încă există

Armata americană a trimis şi bombardiere B-52 în Orientul Mijlociu, o decizie care a avut ca scop contracararea ameninţărilor din partea Iranului pentru trupele americane din regiune.

Hook a făcut aceste afirmaţii vorbind cu reporterii la telefon înaintea unui summit de urgenţă al liderilor arabi în oraşul saudit Mecca, unde se va discuta despre atacuri cu drone asupra instalaţiilor de petrol din Arabia Saudită şi atacuri asupra patru ambarcaţiuni, inclusiv două vase petroliere saudite, în apropierea coastei Emiratelor Arabe care au avut loc luna aceasta.

Teheranul a negat orice implicare în aceste atacuri.

SUA coordonează o campanie de „presiune maximă” prin sancţiuni impuse Iranului pentru a-i reduce veniturile din petrol şi alte activităţi economice, într-o încercare de a opri politicile „perturbatoare” ale Teheranului în regiune.

Citește și : Tensiunile dintre Belgrad şi Pristina se ampifică : Premierul Serbiei, persona non-grata în Kosovo

După ce a fost întrebat dacă este posibil ca SUA să permită Chinei şi Indiei să continue importul de petrol din Iran în cantităţi mici, Hook a afirmat că nu vor mai exista excepţii privind sancţiunile impuse Iranului.

„Nu vor mai fi făcute excepţii”, a afirmat el, adăugând că orice petrol importat de orice ţară în afara excepţiilor permise, între noiembrie 2018 şi mai 2019, va fi vizat de sancţiunilor.

Tags: Brian HookGolfIranOrientul MijlociuSUAUSS Lincoln
Categorii: Sinteze