
Tennis World USA
Organizatorii turneului de la Wimbledon au recunoscut o eroare umană care a dus la dezactivarea accidentală a sistemului electronic de verificare a liniei, afectând trei puncte într-un meci de pe terenul central.
All England Club, organizatorul prestigiosului turneu de la Wimbledon, a transmis scuze oficiale după ce sistemul electronic de arbitraj a fost dezactivat din greșeală în timpul unui game din meciul dintre Anastasia Pavliucenkova și Sonay Kartal, potrivit stiripesurse.
Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură
Incidentul a avut loc în turul al patrulea, pe Terenul Central.
Pavliucenkova a reclamat faptul că i-a fost „furat” un game, după ce un rever al britanicei Kartal a ieșit în afara terenului, dar nu a fost semnalat ca atare, iar sistemul electronic nu a intervenit.
Arbitrul de scaun, Nico Helwerth, a fost nevoit să ia deciziile pe cont propriu, neștiind că tehnologia fusese dezactivată.
Inițial, organizatorii au pus problema pe seama unei „erori de operator”, însă ulterior au confirmat că sistemul fusese oprit din greșeală pe partea de teren a serverului, pentru un singur game.
Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți
În acest interval, trei mingi nu au fost corect analizate de tehnologie.
„Ne-am cerut scuze jucătoarelor implicate”, a transmis un purtător de cuvânt al All England Club. „Continuăm să avem încredere deplină în acuratețea tehnologiei de urmărire a mingii. În acest caz, a fost vorba de o eroare umană, motiv pentru care am revizuit complet procedurile și am făcut modificările necesare.”
This post was last modified on 07/07/2025 15:51 15:51