‘Winnie-the-Pooh: Blood and Honey’, desemnat cel mai neispirat film al anului la premiile Zmeura de Aur

Publicat:

‘Winnie-the-Pooh: Blood and Honey’, desemnat cel mai neispirat film al anului la premiile Zmeura de Aur

Un film de groază bazat pe îndrăgitul personaj literar pentru copii “Winnie the Pooh” a fost “preferatul” votanţilor, sâmbătă, la premiile Zmeura de Aur, sau Razzies, decernate anual chiar înaintea Oscarurilor pentru cele mai slabe performanţe de la Hollywood.

 


Winnie-the-Pooh: Blood and Honey” a fost declarat câştigător la toate cele cinci categorii la care a fost nominalizat în cadrul celei de-a 44-a ediţii a premiilor Zmeura de Aur: cel mai neispirat film, respectiv regizor, scenariu, cuplu de film şi remake/rip-off/sequel, transmite Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Noua bombă teleghidată a Rusiei provoacă distrugeri şi victime grele pe frontul ucrainean (CNN)

Subliniindu-i “meritele” pentru aceste premii, Dennis Harvey de la Variety a descris pelicula realizată de The Jagged Edge Productions drept o producţie “de doi bani, care nu reuşeşte să satisfacă nici măcar cele mai elementare aşteptări”, după cum a scris el pe pe Rotten Tomatoes.

Premiul Razzie Redeemer Award, acordat unui fost concurent care “a trecut la lucruri mai bune” de când a fost nominalizat pentru un trofeu Razzie, a fost acordat actriţei din “The Nanny” Fran Drescher pentru activitatea sa în calitate de preşedinte al sindicatului SAG-AFTRA în timpul grevei actorilor din 2023.

Drescher a fost nominalizată în 1998 pentru cea mai proastă actriţă în filmul de comedie romantică “The Beautician and the Beast”.

Gazdele Aaron Goldenberg şi Jake Jonez, cunoscuţi drept The Mean Gays pe TikTok, au declarat cu sarcasm despre Drescher că i-a condus pe actorii de la Hollywood printr-o “acţiune sindicală fără precedent până la un acord şi mai fără precedent cu AMPTP”, Alianţa Producătorilor de Film şi Televiziune de la Hollywood.

Printre ceilalţi “câştigători” ai Razzies se numără actorul din “Mercy” Jon Voight, care a primit Zmeura de Aur datorită accentului său irlandez de “spiriduş aducător de noroc”.

Actriţa Megan Fox a primit două trofee Razzie, pentru rolul principal din “Johnny & Clyde”, respectiv pentru cel secundar din filmul de acţiune “Expend4bles”.

Citește și: Viktor Orban: Numele păcii este Donald Trump

Sylvester Stallone a luat şi el acasă un trofeu Zmeura de Aur, pentru cel mai neinspirat actor în rol secundar în pelicula “Expend4bles”.

Peste 1.100 de membri Razzie din Statele Unite şi alte câteva zeci de ţări votează pentru acordarea acestor premii, potrivit site-ului oficial al competiţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.