Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Publicat:

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă, pasagerii vor putea zbura de la Chișinău spre Viena, Varșovia și Abu Dhabi.

De pe 30 septembrie, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, vor fi operate cursele Chișinău – Viena și Chișinău – Varșovia, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Iar pe 27 octombrie, va fi lansată cursa Chișinău – Abu Dhabi. Zborurile vor fi operate în zilele de miercuri, vineri și duminică.

La începutul lunii ianuarie, reprezentanții companiei aeriene au comunicat că Wizz Air își reafirmă angajamentul de a continua zborurile regulate către și dinspre R. Moldova, în contextul mai multor informații apărute în spațiul public privind o posibilă suspendare a curselor.

Reprezentanții Guvernului anunțau la mijlocul lunii noiembrie că Wizz Air revine în R. Moldova. Începând cu luna decembrie, compania operează curse pe direcția Chișinău – Roma, Chișinău – Milano și Chișinău-Londra.

„(…) Revenirea Wizz Air în Moldova este un rezultat al eforturilor noastre constante de a asigura noi conexiuni internaționale pentru toți cetățenii noștri și de a stimula dezvoltarea economică.

R. Moldova este o destinație sigură și atractivă. Doar în ultimele două luni, pe Aeroportul Internațional Chișinău au început să opereze noi companii aeriene cu curse noi spre Tel-Aviv, Atena și Baku. De asemenea, companiile care deja activează și pe piața avia moldovenească și-au suplinit zborurile și oferă prețuri din ce în ce mai avantajoase pentru pasageri.

Devenim mai conectați cu orașele europene și continuăm să asigurăm noi curse necesare cetățenilor noștri”, a spus premierul Dorin Recean.

Pe 14 martie 2023, reprezentanții operatorului aerian low-cost Wizz Air au suspendat toate zborurile către şi dinspre Chişinău în legătură cu „evoluţiile recente din R. Moldova şi a riscului ridicat, dar nu iminent, din spaţiul aerian al ţării”.

„Wizz Air a monitorizat îndeaproape situaţia securităţii din R. Moldova şi a fost în permanenţă în contact cu diverse autorităţi şi agenţii locale şi internaţionale, pentru a asigura cel mai înalt nivel de siguranţă şi securitate ale operaţiunilor. Siguranţa pasagerilor şi a echipajului rămâne prioritatea numărul unu a Wizz Air, iar ca urmare a evoluţiilor recente din Moldova şi a riscului ridicat, dar nu iminent, din spaţiul aerian al ţării, Wizz Air a luat decizia dificilă, dar responsabilă, de a suspenda toate zborurile către Chişinău începând cu data de 14 martie”, se arată într-un comunicat transmis către Agerpres.

Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

Wizz Air este o companie aeriană low-cost maghiară, deținută de Wizz Air Holdings Plc și axată pe zboruri în Europa. Compania a fost înființată în anul 2003 și a început transportul pasagerilor la 19 mai 2004. Compania a intrat pe piața din R. Moldova în 2014, operând zboruri de pe Aeroportul Internaţional Chişinău.

Wizz Air operează o flotă de 215 de aeronave Airbus A320 și A321.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.