X

WOMAD riscă să fie anulat în Marea Britanie

Cofondatorul festivalului WOMAD (World of Music, Arts and Dance), cântăreţul Peter Gabriel, a avertizat că evenimentul ar putea fi anulat anul acesta fără un sprijin din partea guvernului britanic, informează DPA, potrivit agerpres.

”Dacă încercăm să restabilim viaţa culturală şi normalitatea atunci avem nevoie de puţin ajutor”, a declarat artistul pentru emisiunea Today de la postul BBC Radio 4.

Citeşte şi: Marea Britanie AMÂNĂ vaccinarea copiilor – Black News

”Este o industrie imensă acum şi am vrea să primim puţină încredere şi siguranţă printr-un fel de schemă de asigurare, un fel de schemă de subscriere”, a precizat el.

Întrebat dacă festivalurile ar trebui să devină parte din programul de evenimente-pilot, muzicianul a spus: ”Este foarte dificil şi, evident, vrem să fim incluşi, programul de vaccinare a fost uimitor.”

”Dacă am putea să fixăm aceste lucruri şi să primim sprijin în special pentru festivaluri independente, dar şi pentru întregul sector festivalier, atunci cred că am putea avea o vară grozavă”, a adăugat artistul.

Citeşte şi: Summit Rusia-SUA: Un dialog pragmatic, intens şi cu câteva rezultate concrete – Black News

Întrebat dacă organizatorii vor fi nevoiţi să anuleze ediţia de anul acesta în absenţa unui sprijin guvernamental, Peter Gabriel a mai spus: ”Cred că suntem nevoiţi. Ne-am confruntat cu posibilitatea falimentului în două ocazii anterioare şi, dacă vrem să asigurăm viitorul festivalului… nu putem risca să-l băgăm în faliment anul acesta”.

Prima ediţie a festivalului WOMAD a avut loc, în 1982, la Shepton Mallet, Somerset. 

Tags: marea britaniePeter GabrielShepton MalletSomersetWOMAD
Categorii: Externe