X

WWF: Crocodilul sopârla si broasca testoasa care se hraneste cu melci, printre noile specii descoperite în Asia

Crocodilul sopârla din Vietnam si o broasca testoasa care se hraneste cu melci figureaza printre cele 115 specii noi descoperite în 2016 în regiunea Mekong, un semnal pozitiv în aceste vremuri grele pentru biodiversitate, a anuntat marti World Wildlife Fund (WWF), potrivit AFP.

‘În contextul în care tendinta globala este îngrijoratoare, iar amenintarile asupra speciilor si habitatului lor în regiunea Mekong sunt importante, descoperirea acestor noi specii ne da speranta”, a comentat Lee Poston, reprezentant WWF, interpelat de catre AFP.

Fluviul Mekong, care izvoraste din înaltimile Himalaya pentru a-si termina cursa în Vietnam, da numele sau acestei regiuni tropicale, formata în cea mai mare parte din jungla, care cuprinde de asemenea Cambodgia, Laos, Thailanda, Birmania si provincia chineza Yunnan.

În fiecare an, cercetatorii de la WWF anunta descoperirea unor noi specii, la capatul unui lung proces de evaluare facut de colegii de breasla. În 2015, au fost descoperite 163 de specii noi.

De cele mai multe ori, cercetatorii se tem ca speciile sa nu dispara înainte sa fie repertoriate, în contextul dezvoltarii rapide a regiunii, cu constructii de drumuri si de baraje, dar si din cauza traficului de animale salbatice.

Astfel, dintre cele 115 noi specii descoperite (dintre care 11 amfibieni, trei mamifere, doi pesti, 11 reptile si 88 de plante), noua specie de broasca testoasa, denumita si mâncatoare de melci, a fost zarita întâmplator, de un cercetator thailandez, într-o piata din nord-estul Thailandei.

Crocodilul sopârla din Vietnam fusese observata înca din 2003 în jungla din nordul tarii, dar a fost nevoie de multi ani înainte ca cercetatorii sa reuseasca sa stabileasca ca este vorba despre o noua specie. Au mai ramas doar 200 de exemplare din aceasta specie, amenintata de traficanti si de dezvoltarea minelor de carbune.

Timp de 20 de ani, peste 2.500 de specii au fost recenzate în regiune, ceea ce înseamna doua noi specii în fiecare saptamâna.

O zecime din suprafata ecosistemelor salbatice ale planetei a disparut în acesti ultimi 20 de ani, potrivit unui raport al Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii (UICN), publicat în septembrie 2016.

WWF explica intervalul lung de timp între descoperirea unei noi specii si înscrierea sa pe lista WWF prin faptul ca sunt necesare mai multe etape care includ teste de identificare genetica, prin care se fac comparatii cu bazele de date mondiale pentru ca cercetatorii sa se asigure ca specia nu a fost deja repertoriata.

Tags: Crocodilul sopârlaregiunea MekongUniunea Internaţionala pentru Conservarea Naturii (UICN)VietnamWorld Wildlife Fund (WWF)
Categorii: Știrile zilei