X

Xi Jinping cere ‘noi progrese’ în dezvoltarea de echipament militar şi arme

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut eforturi de “a face noi progrese” în dezvoltarea de echipament militar şi arme pentru Armata de Eliberare a Poporului, forţele armate chineze, relatează marţi agenţia oficială Xinhua, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

Xi Jinping, care este şi preşedintele Comisiei militare centrale din China (CMC), a făcut aceste afirmaţii la o conferinţă de la Beijing, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: Egiptul RIDICĂ starea de urgenţă instaurată în 2017 – Black News

Capabilităţile strategice ale Chinei au fost sporite printr-o “dezvoltare în salturi” în domeniul echipamentului militar şi al armamentului, a mai spus preşedintele Chinei.

Citeşte şi: ATAC armat într-un mall din SUA (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

Zhang Youxia, vicepreşedinte al CMC, a spus la rândul lui că China ar trebui să urmărească independenţa în domeniul tehnologiei şi să facă un efort “maxim” pentru a accelera modernizarea şi a construi o armată “de clasă mondială”, potrivit Xinhua.

Tags: armamentArmata de Eliberare a Poporului (AEP)armeChinaComisia militară centrală din China (CMC)Xi JinpingZhang Youxia
Categorii: Știrile zilei