X

Xi Jinping: China este pregătită să colaboreze cu Coreea de Nord pentru a ‘menţine pacea şi stabilitatea’

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat luni că ţara sa este pregătită să colaboreze cu Phenianul pentru a ”menţine pacea şi stabilitatea” în Peninsula Coreeană, potrivit unui mesaj adresat liderului nord-coreean Kim Jong Un şi difuzat de presa de stat, relatează AFP, potrivit agerpres

Declaraţiile preşedintelui chinez, transmise în cursul unei convorbiri cu ambasadorul Coreei de Nord în China, survin la scurt timp după vizita la Seul a doi înalţi oficiali americani, secretarul de stat Antony Blinken şi secretarul apărării Lloyd Austin, evenimente care au provocat indignare în Coreea de Nord.

Citește și : BoJo îi avertizează pe britanici: ‘Al treilea val’ de coronavirus ar putea ajunge și în UK!

Săptămâna trecută, Coreea de Nord a avertizat că nu îşi va schimba poziţia faţă de Statele Unite atât timp cât nu vor renunţa la ”politica lor ostilă” faţă de Phenian, în timp ce cei doi oficiali americani se aflau la Seul, în cadrul unui turneu menit să consolideze legăturile Washingtonului cu partenerii săi tradiţionali din Asia, în faţa Coreei de Nord şi a influenţei crescânde a Chinei.

Kim Jong Un a transmis, de asemenea, un mesaj către Xi Jinping – prin intermediul ambasadorului nord-coreean, a indicat Xinhua. El a exprimat ”poziţia fermă” a ţării sale pentru a consolida relaţiile dintre cele două state.

Acest schimb de declaraţii, primul raportat între cei doi lideri din ianuarie, survine după discuţiile SUA-China în Alaska, primele de la alegerea noului preşedinte american Joe Biden.

Citește și : Mai marii Lituaniei s-au vaccinat toți cu AstraZeneca

Tags: Joe BidenKim Jong UnPhenianXi Jinping
Categorii: Știrile zilei