X

Xi Jinping l-a avertizat pe Joe Biden ‘să nu se joace cu focul’ în privinţa Taiwanului

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a avertizat joi pe omologul său american Joe Biden, în cadrul celei de-a cincea convorbiri telefonice pe care au avut-o, “să nu se joace cu focul” în privinţa Taiwanului, relatează media chineze, în contextul avertismentelor Beijingului privind o posibilă vizită la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, relatează Reuters, potrivit agerpres

Media chineze de stat relatează că Xi Jinping a spus că SUA ar trebui să respecte principiul “unei singure China” şi că a subliniat că ţara sa se opune cu fermitate independenţei Taiwanului şi amestecului unor forţe externe.

Citește și : Tancurile petroliere second-hand sunt la mare căutare din cauza războiului din Ucraina

Beijingul a emis avertismente tot mai pronunţate privind repercusiunile unei eventuale vizite a lui Nancy Pelosi, membră a Partidului Democrat ca şi Joe Biden, în Taiwan.

“Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă. Sperăm că partea americană poate vedea asta cu claritate”, i-a spus Xi Jinping lui Joe Biden, potrivit presei chineze de stat, preluate de Reuters.

“Conversaţia între preşedintele Biden şi preşedintele Xi Jinping din Republica Populară Chineză s-a încheiat la 10.50”, a anunţat mai devreme Casa Albă într-un comunicat. Apelul telefonic a început cu două ore şi 17 minute mai devreme, la 08.33 ora locală (12.33 GMT).

Citește și : Consiliul de Securitate al ONU condamnă executarea a patru militanţi ai opoziţiei în Myanmar

Tags: BeijingJoe BidenNancy PelosiSUAtaiwanXi Jinping
Categorii: Știrile zilei