Xi Jinping L-A PREMIAT pe ‘prietenul’ său, Vladimir Putin

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a decernat vineri un titlu universitar “prietenului” său Vladimir Putin, cu prilejul unei vizite a liderului rus la Beijing, relatează AFP, potrivit agerpres.

Diploma de doctor honoris causa al universităţii Tsinghua din Beijing i-a fost decernat lui Putin de unitatea de învăţământ superior unde a absolvit chiar preşedintele chinez Xi Jinping, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.


Citește și: O lideră a vestelor galbene critică discursul lui Macron și cere continuarea protestelor

“Îmi face plăcere să-i decernez acest titlu celui mai bun prieten al meu”, a declarat Xi Jinping citat de agenţiile de presă ruse, în cadrul unei ceremonii organizate într-un hotel din capitala chineză.

“Este o mare onoare pentru mine”, a dat asigurări la rândul său preşedintele rus, mulţumindu-i “dragului prieten” Xi Jinping că a împărtăşit acest moment cu el.

Citește și: O româncă și fiica ei au fost ucise de un criminal în serie

Anterior în cursul zilei, Putin şi Xi au participat la summitul “Noile drumuri ale mătăsii” organizat la Beijing în prezenţa a circa 40 de şefi de stat şi de guvern.

Ei au avut apoi o întâlnire bilaterală axată pe întărirea legăturilor economice ruso-chineze.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un producător japonez de jucării a creat cel mai mic cub Rubik din lume

Un producător japonez de jucării a creat cel mai mic cub Rubik din lume Producătorul japonez de jucării MegaHouse a prezentat un cub Rubik în...

VIDEO – Netanyahu, către liderii occidentali: ‘Ar trebui să le fie ruşine’

VIDEO - Netanyahu, către liderii occidentali: 'Ar trebui să le fie ruşine' Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a criticat sâmbătă pe preşedintele francez Emmanuel Macron şi...

Cel puţin un mort şi zece răniţi într-un atac în oraşul israelian Beer-Sheva

Cel puţin un mort şi zece răniţi într-un atac în oraşul israelian Beer-Sheva Cel puţin o femeie a murit într-un atac, cu armă de foc...

„Străini în autonomia lor”: cum sunt reprimate în Găgăuzia persoanele care îl contrazic pe Șor

În Găgăuzia, funcționarii sunt destituiți din funcții dacă îi critică pe Ilan Șor sau pe bașcana Evghenia Guțul Cei care au decis să nu se...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.