X

Xi Jinping participă la Riad la reuniuni cu liderii arabi, în ultima zi a vizitei sale în Arabia Saudită

Preşedintele chinez Xi Jinping participă vineri la Riad la reuniuni cu liderii arabi, prezentate de Beijing drept “evenimente majore”, în a treia zi a unei vizite a liderului chinez în Arabia Saudită, vizită cu puternice mize economice şi geopolitice, informează AFP, potrivit agerpres.  

Xi Jinping, sosit miercuri în capitala monarhiei petroliere din Golf, a avut joi întrevederi cu regele Salman şi cu influentul prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, cu care a semnat acorduri în diferite domenii – începând de la hidrogen pentru maşini până la locuinţe -, dar ale căror detalii nu au fost comunicate.

Citește și : Armata poloneză are în vedere să convoace circa 200.000 de civili pentru instrucţie militară

Aceasta este prima vizită a liderului celei de-a doua economii mondiale în Arabia Saudită după 2016 şi a treia sa deplasare în străinătate de la începutul pandemiei de coronavirus.

Două reuniuni distincte sunt prevăzute pentru vineri: prima cu cei şase membri ai Consiliului de Cooperare din Golf (CCG) şi a doua cu alţi lideri din Orientul Mijlociu.

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi şi preşedintele tunisan Kais Saied se numără printre şefii de stat sosiţi încă de joi la Riad.

Liderii Qatarului, Libanului, Irakului şi altor ţări şi-au confirmat de asemenea participarea.

“China este nerăbdătoare să lucreze cu Arabia Saudită şi ţările arabe, pentru a face din aceste două summituri evenimente majore din istoria relaţiilor chinezo-arabe şi ale relaţiilor China-CCG”, a declarat Xi Jinping joi, potrivit afirmaţiilor sale transmise de televiziunea publică a Chinei, CCTV.

Ţările din Golf, parteneri strategici ai Washingtonului, şi-au întărit în ultimii ani legăturile cu China, în cadrul eforturilor menite să reducă dependenţa economiilor lor de hidrocarburi.

La rândul său, China caută să-şi extindă sfera de influenţă, în special prin intermediul iniţiativei sale a “noilor drumuri ale mătăsii”, vast proiect internaţional de investiţii dorit de preşedintele chinez.

Agenda summiturilor nu a fost comunicată, însă cel cu ţările din Golf ar putea constitui ocazia pentru China de a-şi relansa negocierile asupra acordului de liber-schimb cu blocul regional, acord în stadiu de gestaţie vreme de aproape 20 de ani, potrivit analiştilor.

O întărire a legăturilor economice cu China ar putea de asemenea ajuta Arabia Saudită, prim exportator de petrol din lume, să-şi diversifice economia în cadrul programului de reforme lansat de prinţul său moştenitor.

Citește și : Papa Francisc a început să plângă când a menţionat suferinţa ucrainenilor, în timpul unei rugăciuni

Potrivit mass-media saudite, vizita ar urma să prilejuiască semnarea între Beijing şi Riad a unor acorduri în valoare totală de peste 110 de miliarde de riali saudiţi (27,8 miliarde de euro).

Deplasarea preşedintelui chinez în regiune nu a rămas fără reacţie din partea SUA, partener militar strategic al ţărilor din Golf. Miercuri, Washingtonul a atenţionat împotriva “influenţei Chinei care vrea să cucerească lumea întreagă”, apreciind că aceasta nu este de natură să menţină “ordinea internaţională”.

Tags: Arabia sauditaBeijingRiadXi Jinping
Categorii: Sinteze