Xi Jinping se pregăteşte pentru al treilea mandat de preşedinte în China

Publicat:

Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) s-a reunit luni, la Beijing, într-o sesiune de patru zile dedicată adoptării unei rezoluţii care să îi permită preşedintelui Xi Jinping un al treilea mandat de şef al statului, transmite dpa, potrivit agerpres.

Rezoluţia considerată “istorică” de comuniştii chinezi are doar două precedente, în 1945 şi 1981, într-un secol de existenţă a partidului.


Citeşte şi: Un miliardar încearcă să construiască un cămin studenţesc în mare parte FĂRĂ ferestre într-un „experiment social și psihologic”

Documentul urmează să rezume “marile realizări şi experienţele istorice” ale PCC şi va consolida puterea lui Xi înaintea Congresului din toamna anului viitor.

Actualul conducător al partidului şi statului chinez ar fi primul care obţine un al treilea mandat, după Mao Zedong, fondatorul Chinei comuniste.

Citeşte şi: Numărul de noi infectări atinge un nivel record în Germania – Black News

Agenţia oficială de presă Xinhua l-a caracterizat pe Xi (68 de ani) drept un “om hotărât şi de acţiune, cu gândire şi sentimente profunde, care a primit o moştenire şi îndrăzneşte să inoveze, un om cu viziune de viitor şi hotărât să muncească neobosit”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un trib care nu a avut contacte cu exteriorul a ieșit din pădurea din Amazon în căutarea hranei

Un trib care nu a avut contacte cu exteriorul a ieșit din pădurea din Amazon în căutarea hranei Un trib care nu a avut contacte...

O turistă care a mimat un act sexual cu statuia lui Bacchus a stârnit scandal la Florența

O turistă care a mimat un act sexual cu statuia lui Bacchus a stârnit scandal la Florența O turistă fotografiată în timp ce mima un...

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF)

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF) Cercetători au realizat prima imagine 3D a două inimi umane, una sănătoasă şi cealaltă bolnavă,...

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu ‘orice’ preşedinte al Statelor Unite

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu 'orice' preşedinte al Statelor Unite Rusia este dispusă să coopereze cu ”orice” preşedinte al Statelor Unite ”pregătit să...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.