Xi Jinping susţine promovarea parteneriatului strategic China-Australia

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping a afirmat într-un mesaj adresat autorităţilor de la Canberra că ţara sa se va preocupa de promovarea unui parteneriat strategic multilateral, înaintea unei întâlniri la Beijing a miniştrilor de externe chinez şi australian, relatează Xinhua şi Reuters, potrivit agerpres.

“Acord o mare importanţă dezvoltării relaţiilor dintre China şi Australia şi sunt dispus să lucrez cu partea australiană”, a spus Xi în mesajul său către premierul australian Anthony Albanese, citat de postul CCTV.


Citeşte şi: Comisia care anchetează asaltul de la Capitoliu recomandă INCULPAREA lui Trump – Black News

La rândul său, Albanese a subliniat într-o conferinţă de presă la Sydney că este importantă crearea de relaţii mai bune cu China, care este un partener comercial major, şi i-a mulţumit lui Xi pentru mesajul consacrat împlinirii a 50 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări.

Această apropiere dintre Beijing şi Canberra vine după mai mulţi ani de îngheţ în relaţiile bilaterale. Vizita de miercuri a şefei diplomaţiei australiene, Penny Wong, la Beijing este prima a unui ministru australian din 2019 şi prilejuieşte primele discuţii oficiale din capitala chineză din 2018.

Relaţiile diplomatice dintre Australia şi China s-au deteriorat în ultimii ani, Beijingul impunând sancţiuni exporturilor australiene după ce Canberra a cerut o anchetă internaţională privind originea pandemiei de COVID-19.

Beijingul a fost de asemenea iritat de faptul că guvernul precedent de la Canberra a interzis practic accesul companiei chineze de telecomunicaţii Huawei în reţeaua 5G a Australiei.

Citeşte şi: Un vulcan din Ecuador a expulzează o coloană de cenuşă care afectează zone din capitala ţării – Black News

Întâlnirea de luna trecută dintre Albanese şi Xi din marja summitului G20 din Bali a semnalat o ameliorare a relaţiilor, deşi sancţiunile comerciale chineze se menţin.

Penny Wong avea prevăzută o reuniune cu omologul său Wang Yi, precum şi participarea la cel de-al şaselea Dialog diplomatic şi strategic australiano-chinez, ce coincide cu împlinirea a 50 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări, miercuri. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private Este ora 3 dimineața la terminalul VIP al aeroportului Mohammed Bin Rashid Aerospace Hub din...

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai La primul meci după o lună şi jumătate, de la US Open, Novak Djokovic s-a calificat...

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters)

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters) În octombrie anul trecut, când Israelul a lansat raiduri...

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern”

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern” Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe medici, asistenți medicali, conducători...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.