
knews.ro
Preşedintele chinez Xi Jinping a trimis un mesaj de condoleanţe la Seul, declarându-se ‘şocat’ de busculada în care şi-au pierdut viaţa peste 150 de persoane în timpul unei petreceri de Halloween, a anunţat duminică postul de televiziune de stat CCTV, informează AFP, potrivit agerpres.
”În numele guvernului şi al poporului chinez, exprim profundele mele condeleanţe pentru victime”, a declarat preşedintele Xi într-un mesaj adresat omologului sud-corean Yoon Suk-yeol.
Acesta a afirmat duminică că busculada produsă sâmbătă seara în timpul unei petreceri de Halloween la Seul este “o tragedie şi un dezastru care nu ar fi trebuit să se întâmple”, şi a declarat doliu naţional.
Tragedia s-a produs sâmbătă în jurul orei 22:00 (13:00 GMT) în apropierea Hotelului Hamilton, situat pe un bulevard principal înconjurat de alei înguste, în pantă. Şi-au pierdut viaţa cel puţin 151 de persoane – 97 de femei şi 54 de bărbaţi – , dintre care 19 străini, au declarat pompierii pentru AFP.
Cetăţeni din Iran, Uzbekistan, China şi Norvegia se numără printre cei care şi-au pierdut viaţa, potrivit agenţiei de presă Yonhap. Doi cetăţeni ruşi figurează printre decedaţi, a transmis TASS.
Citește și : Telefonul personal al lui Liz Truss a fost piratat de agenţi suspectaţi că lucrează pentru Vladimir Putin
Autorităţile de la Seul au indicat duminică dimineaţa că 355 de persoane sunt date dispărute.
This post was last modified on 30/10/2022 11:49 11:49