Yemen: Armistițiul pentru Hodeida a fost amânat

Publicat:

Emisarul ONU pentru Yemen, Martin Griffiths, a declarat că punerea în aplicare a acordului de armistiţiu în oraşul portuar Hodeida (vest) şi a unui alt acord referitor la un amplu schimb de prizonieri a fost amânată, din cauza dificultăţilor de pe teren, transmite AFP, potrivit agerpres.

Acordurile au fost încheiate în decembrie, în urma negocierilor organizate de ONU în Suedia între guvernul yemenit, sprijinit de Arabia Saudită, şi rebelii houthi susţinuţi de Iran.


Citeşte şi: Israelul aprobă definitiv exportul de canabis medicinal

‘Dinamica (negocierilor din Suedia) există încă, chiar dacă termenele de punere în aplicare au fost prelungite, atât la Hodeida, cât şi în ce priveşte acordul de schimb de prizonieri’, a declarat Martin Griffiths, într-un interviu publicat luni de cotidianul saudit Asharq Al-Awsat.

Emisarul ONU, care a revenit luni în capitala yemenită Sanaa, a explicat această modificare prin faptul că ‘scadenţele (stabilite pentru aplicarea acestor acorduri) erau ambiţioase’ şi că situaţia este ‘complexă pe teren’.

Pe de altă parte, Griffiths a confirmat că generalul olandez în retragere Patrick Cammaert, care conduce o echipă de observatori responsabili cu monitorizarea armistiţiului la Hodeida, urmează să fie înlocuit.

‘Planul generalului Cammaert era să rămână destul de puţin timp în Yemen spre a pregăti terenul pentru stabilirea misiunii la Hodeida’, a explicat emisarul, insistând că ‘orice speculaţii privind alte motive ale plecării nu sunt exacte’.

Înlocuirea lui Patrick Cammaert, care este contestat de rebelii houthi, fusese evocată săptămâna trecută de surse diplomatice la ONU.

Hodeida se află de mai multe luni în linia principală a frontului în războiul din Yemen.

Forţele proguvernamentale au lansat în iunie o ofensivă în direcţia acestui oraş-port la Marea Roşie, prin care tranzitează cea mai mare parte a ajutorului şi a importurilor de alimente.

Acordul de încetare a focului a intrat în vigoare la 18 decembrie la Hodeida, dar luptele sporadice au continuat.

Citeşte şi: Două bombardiere ruseşti au fost interceptate în apropierea coastelor nord-americane

O redesfăşurare a forţelor rivale, programată pentru 7 ianuarie, nu a avut loc, iar schimbul de prizonieri nu s-a concretizat.

Conflictul din Yemen s-a soldat cu aproximativ 10.000 de morţi după intervenţia unei coaliţii militare conduse de Arabia Saudită, în martie 2015, în sprijinul guvernului, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în timp ce asociaţii de apărare a drepturilor omului afirmă că bilanţul real al deceselor ar putea fi de cinci ori mai ridicat.

Războiul a aruncat 14 milioane de locuitori în pragul foametei, ONU atrăgând atenţia că Yemenul se confruntă cu cea mai gravă criză umanitară din lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentul se întrunește în ședință plenară. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

Parlamentul se întrunește în ședință plenară. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi Parlamentul se convoacă joi, 18 iulie în ședința plenară. Pe ordinea de...

Restricții pentru toți operatorii de transport de mare tonaj din cauza caniculei

Restricții pentru toți operatorii de transport de mare tonaj din cauza caniculei În contextul prelungirii Codului Galben și Portocaliu de caniculă, Agenția Națională Transport Auto...

Unde a ajuns reforma spitalelor la un an și jumătate după ce a fost inițiată

Unde a ajuns reforma spitalelor la un an și jumătate după ce a fost inițiată La un an și jumătate după ce a fost inițiată...

Guvernul a aprobat modificările legislative ce vor asigura implementarea Programului ‘Prima Casă Plus’

Guvernul a aprobat modificările legislative ce vor asigura implementarea Programului 'Prima Casă Plus' Guvernul a aprobat, astăzi, modificările legislative ce vor asigura implementarea Programului de stat „Prima Casă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.