X

Zborul MH17: Anchetatorii internaționali urmăresc discreditarea Rusiei (Moscova)

Diplomaţia rusă a denunţat joi ca “acuzaţii gratuite” vizând “să discrediteze” Rusia concluziile anchetatorilor internaţionali potrivit cărora racheta care a doborât zborul MH17 deasupra Ucrainei în 2014 aparţinea armatei ruse, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Evident că este vorba despre acuzaţii gratuite vizând să discrediteze ţara noastră în faţa comunităţii internaţionale”, a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Citește și : Trump anunță că summitul cu Kim Jong Un nu va mai avea loc

“Ne exprimăm regretul” pentru aceste concluzii trase pe baza unor dovezi “falsificate”, a subliniat ministerul. “Toate acestea nu fac decât să ne confirme preocupările cu privire la lipsa de obiectivitate (…) a anchetei în curs, a adăugat diplomaţia de la Moscova.

Avionul companiei Malaysia Airlines care făcea legătura între Amsterdam şi Kuala Lumpur a fost doborât deasupra estului separatist prorus al Ucrainei la 17 iulie 2014, toate cele 298 de persoane aflate la bord, majoritatea olandezi, pierzându-şi viaţa.

Moscova a negat în repetate rânduri orice implicare această tragedie, acuzând forţele ucrainene.

Joi, anchetatorii internaţionali au afirmat că racheta Buk-Telar (sistem de rachete antiaeriene de concepţie sovietică) “provenea de la Brigada 53 antiaeriană cu baza la Kursk, în Rusia’. Aceste concluzii au fost respinse imediat de armata rusă.

Citește și : Preşedintele sud-coreean a convocat o reuniune de urgenţă după anularea summitului SUA-Coreea de Nord

Tags: acuzatiiamsterdamMalaysia AirlinesMH17moscovarusia
Categorii: Diaspora