Zece migranţi au murit în largul coastelor Libiei

Publicat:

Zece migranţi au murit, iar alţi peste 50, inclusiv copii, au dispărut sâmbătă şi duminică în largul coastelor Libiei, potrivit unui nou bilanţ cules luni de mai multe organisme de la supravieţuitori, relatează AFP.

O primă barcă pneumatică a plecat de la Garabulli, la 50 de kilometri est de Tripoli, în noaptea de vineri spre sâmbătă, însă după opt sau nouă ore a început să se dezumfle şi să ia apă, potrivit news.ro .


Cuprinse de panică, multe persoane au căzut în apă, iar altele au aşteptat salvatori agăţate de ceea ce a mai rămas din ambarcaţiune, în timp ce cadavrele apropiaţilor lor pluteau în apropiere.

Citește și : Om de afaceri francez arestat la Londra într-o anchetă privind o posibilă finanţare libiană în campania lui Sarkozy

Avertizate de un avion de supraveghere aparţinând misiunii navale împotriva traficanţilor Sophia, Marina şi Paza de Coastă iraliene au putut să salveze 80 de persoane şi să recupereze corpurile neînsufleţite a şase femei şi doi bărbaţi.

Potrivit supravieţuitorilor, care s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM) şi Médecins sans frontières (MSF) la sosirea luni la Catania, în Sicilia, barca a plecat cu 140-150 de persoane la bord.

Astfel au fost date dispărute 40-50 de persoane, inclusiv 15 femei şi şase copii cu vârste între doi şi şase ani.

”Am salvat 86 de migranţi. Am făcut numeroase reanimări. Am reanimat doi copii, o fată în vârstă de doi ani şi una de trei ani, dar şi o femeie”, a povestit la postul Radio Radicale Maria Rita Agliozzo, un medic din cadrul Ordinului Maltei, prezentă pe nava Pazei de Coastă italiene.

Cea mai mică dintre fetele reanimate şi-a pierdut mama în dramă şi va fi încredinţată mătuşii sale, care se afla şi ea în barcă.

Potrivit OIM şi UNHCR, migranţii de la bordul acstei bărci proveneau din Gambia, Guineea, Sierra Leone, mali, Coasta de Fildeş, Senegal, camerun şi Nigeria.

Marina libiană a intervenit duminică la două ambarcaţiuni aflate în dificultate în largul coastelor Libiei, plecate sâmbătă seara, tot de la Garabulli, şi a rcuperat 290 de migranţi şi corprurile fără viaţă a celor două femeie.

Migranţii au fost conduşi înappoi în Libia unde, potrivit OIM, au semnalat zece persoane dispărute. Marina libiană nu a anunţat dispăruţi.

În 2017, cel puuţin 3.118 migranţi au murit sau au fost daţi dispăruţi în timp ce încercau să traverseze Mediterana pentru a ajunge în Europa, dintre care 2.833 în largul Libiei, potrivit unui bilanţ OIM.

Însă tentativele de traversare au scăzut puternic din vară, în urma eforturilor italiene de a împiedica migranţi să plece pe mare, în urma unor acorduri cu autorităţile şi miliţii libiene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.