X

Zeci de colonei au fost arestaţi în Turcia pentru conexiuni guleniste

Autorităţile turce au ordonat arestarea a 68 de suspecţi, printre care zeci de colonei, într-o operaţiune având ca ţintă presupuşi susţinători ai clericului Fethullah Gulen, autoexilat în SUA, acuzat de orchestrarea puciului eşuat din urmă cu doi ani, transmite luni Reuters, citând media de la Ankara.

Operaţiunea a vizat militari din forţele terestre din 19 provincii, inclusiv din capitală, a relatat agenţia Anadolu, potrivit Reuters, relatează şi agerpres.

Citeşte şi: Evadare ca-n filme dintr-o închisoare franceză. Infractorii au folosit un elicopter

Potrivit unor surse din cadrul Biroului procurorului-şef din Ankara, suspecţii au fost în contact printr-o linie telefonică fixă cu agenţi ai lui Gulen.

Printre cei vizaţi de mandate se află 22 de colonei şi 27 de locotenenţi-colonei, 19 persoane fiind reţinute până în prezent, a precizat Anadolu.

Conform unui raport publicat în luna martie de Oficiul Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, până în decembrie 2017 aproape 160.000 de persoane au fost arestate şi 152.000 de funcţionari publici au fost demişi în cadrul represiunii care a urmat puciului eşuat.

Citeşte şi: Cutremur în politica germană. Ministrul german de interne și președinte al CSU intenţionează să demisioneze

Dintre cei arestaţi, mai mult de 50.000 au fost inculpaţi şi încarceraţi pe perioada proceselor.

Represiunea a fost criticată de aliaţii occidentali ai Turciei, care îl acuză pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan că foloseşte acest puci drept pretext pentru a înăbuşi opoziţia. Turcia susţine, în schimb, că măsurile sunt necesare pentru a combate ameninţările la adresa securităţii naţionale.

Tags: ankaraarestariFethullah Gulenpuci esuatturcia
Categorii: Diaspora