X

Zeci de animale, evacuate din Fâşia Gaza şi transferate în Iordania (ONG)

Peste 40 de animale, între care şi cinci lei, au fost evacuate, duminică, de la Grădina Zoologică din Rafah, Fâşia Gaza, urmând să fie duse în Iordania, a anunţat o organizaţie de protecţie a animalelor, potrivit AFP, scrie News.ro .

Slăbite, cele 43 de animale, între care se numără şi un lup şi câteva maimuţe, trăiau în condiţii teribile la Rafah, potrivit asociaţiei Four Paws, care a organizat transferul.

Citește și : Armata SUA retrage provizoriu militari staţionaţi în Libia din cauza amplificării tulburărilor

În ianuarie, Grădina Zoologică din Rafah a ajuns în atenţia presei internaţionale, după de au apărut informaţii că patru lei nou-născuţi au murit de frig. Grădina Zoologică este cea mai veche din Fâşia Gaza.

“Animalele nu sunt într-o formă bună, dar starea lor este destul de stabilă” pentru transportul până la o rezervaţie din Iordania, aflată la o distanţă de 300 de kilometri, a declarat Martin Bauer, purtător de cuvânt al Four Paws.

Transferul animalelor trebuia să aibă loc la sfârşitul lunii martie, dar organizaţia nu a avut acces în Gaza, punctul de trecere din Israel fiind închis o săptămână din cauza escaladării violenţelor în zonă.

Animalele au fost sedate pentru a fi puse în cuşti şi au fost transportate până la punctul de trecere, de unde au fost încărcate în camioane cu destinaţia Iordania.

Citește și : Ankara denunţă ‘declaraţiile iresponsabile’ ale premierului Netanyahu privind coloniile din Cisiordania

Tags: animalefasia gazagradina zoologicaMartin BauerRafah
Categorii: Sinteze