X

Zeci de arestări într-o operaţiune împotriva traficului de copii în mai multe ţări europene (Europol)

Forţele de poliţie din Europa au arestat 70 de suspecţi în cadrul unei operaţiuni pe scară largă împotriva traficului de copii, în mai multe ţări europene, a anunţat vineri Europol, scrie agerpres.

Agenţia europeană de cooperare între poliţiile judiciare a precizat că a fost vizat traficul de minori pentru exploatare sexuală, cerşetorie forţată şi exploatarea muncii. Dintre cei arestaţi, 34 sunt acuzaţi de trafic de persoane, iar 36 de furt, difuzare de conţinut legat de exploatarea sexuală a copiilor şi complicitate la imigraţia clandestină.

Citește și : India relaxează temporar restricţiile de circulaţie în Kashmir

Anchetele efectuate în iunie în 18 state europene au identificat 206 victime potenţiale, din care 53 de minori, menţionează Europol. Au fost verificate 127.000 de persoane, 63.800 de vehicule şi 1.100 de adrese. Poliţiştii au percheziţionat proprietăţi private, sedii de firme, hoteluri, gări, aeroporturi şi puncte de trecere a frontierei.

Operaţiunea a fost condusă de Regatul Unit şi a implicat autorităţi din 16 ţări membre ale Uniunii Europene, printre care Germania, Belgia şi Spania.

Citește și : Speriați de explozia misterioasă de ieri, rușii ‘aleargă’ acum după pastile de iod

Tags: copiiEuropolRegatul Unittrafic
Categorii: Diaspora