
59 de case din Călărași urmează să fie eficientizate energetic. În următoarea perioadă, autoritățile locale urmează să selecteze case individuale din gospodării rurale cu grad de vulnerabilitate energetică extremă.
Citește și: Pretinsul minister de externe din stânga Nistrului lansează acuzații la adresa Chișinăului
Acest lucru a fost stabilit de ministrul Energiei, Victor Parlicov, cu reprezentanții autorităților publice locale din Călărași și Nisporeni.
„Circa jumătate din energia consumată în țară revine sectorului clădiri, iar o mare parte din ea se pierde datorită eficienței energetice reduse a acestora. Din acest motiv, Fondul rezidențial de eficiență energetică finanțează până la 70% din costul reabilitării energetice a clădirilor. Astfel, se vor reduce facturile populației pentru energie, păstrând confortul termic, iar în următorii 10 ani economiile s-ar putea ridica la două miliarde de lei”, a menționat ministrul Parlicov.
În prezent, se desfășoară procesul de contractare a serviciilor de audit energetic. Auditurile vor determina lista măsurilor de reabilitare energetică a caselor, care vor putea fi finanțate din Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial (FEERM).
Printre aceste măsuri pot fi lucrări de izolare termică a pereților exteriori, acoperișului și subsolului, modernizarea sistemului de încălzire, instalarea unei centrale termice pe bază de biocombustibili solizi, înlocuirea ușilor și geamurilor.
This post was last modified on 11/10/2024 10:50 10:50