X

Zeci de case din satul Ceadâr vor fi racordate la rețeaua de gaze în următoarele luni

Zeci de case din satul Ceadâr vor fi racordate la rețeaua de gaze în următoarele luni

Aproximativ 40 de gospodării din satul Ceadâr, raionul Leova, deservite de întreprinderea „Cimișlia-gaz”, vor fi racordate la rețea în următoarele luni.

Potrivit S.A. Moldovagaz, în cadrul unui program investițional, în această localitate au fost construite 39 de ieșiri (puncte de conectare), iar rețelele interne sunt deja montate în circa 20 de case, potrivit goodnews.md.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Primii consumatori din lista respectivă au semnat deja contractele de furnizare a gazelor naturale, aceștia sunt instruiți privind regulile de securitate în utilizarea a echipamentelor de gaze, fiind instalate și sigilate contoarele.

„Lucrările de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor au fost practic finalizate și în satul vecin Kolibabovca din același raion, în care numărul de consumatori noi constitui 28 de unități. În plus, în satul Maximeni din raionul Cimișlia au fost construite aproximativ 3 kilometri de gazoduct, cu potențialul de racordare a 44 de gospodării”, notează Moldovagaz.

De menționat că, per total pe țară, în 2024, se vor poza peste 89 de kilometri de gazoduct în 47 de localități. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, circa 1.700, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Tags: Ceadârfurnizaregaze
Social