Zeci de căutători de aur din Papua Noua Guinee au fost ÎNGHIŢIŢI de o alunecare de teren

Publicat:

Două persoane au decedat şi 13 au fost date dispărute în urma unei alunecări de teren care a avut loc într-o tabără de căutători de aur din centrul Papua Noua Guinee după precipitaţii intense, au anunţat miercuri responsabili locali, informează AFP, potrivit agerpres.

Deputatul William Samb din Papua Noua Guinee a relatat că tabăra unde trăiau aceste persoane, în Goilala, a fost lovită de o alunecare de teren luni dimineaţă în timp ce oamenii dormeau.


Citeşte şi: Joe Biden este îngrijorat de întârzierile în distribuţia vaccinurilor

”Din păcate, dacă e să credem veştile pe care le-am auzit, nu există supravieţuitori”, a declarat Samb pentru televiziunea publică australiană ABC. ”Au fost îngropaţi de vii”.

Autorităţile nu au putut oferi mai multe informaţii despre această catastrofă. Două cadavre au fost deja scoase de sub malul de pământ, alte 13 persoane fiind date dispărute.

Membrii grupului căutau aur în albia fluviului din apropiere cu ajutorul unor site.

Citeşte şi: Alte două seisme puternice au zguduit Croaţia în această dimineaţă

Precipitaţiile şi lipsa echipamentului adecvat au complicat eforturile salvatori nevoiţi să excaveze în noroi.

Autorităţile au trimis la faţa locului utilaje care ar trebui să ajungă joi, potrivit guvernatorului Provinciei Centrale, Robert Agarobe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi minori ar putea ajunge după gratii după ce au furat un telefon mobil

Doi minori ar putea ajunge după gratii după ce au furat un telefon mobil Doi minori de 15 și 16 ani din mun. Chișinău și...

Hezbollah afirmă că a ucis soldaţi israelieni în sudul Libanului ca răspuns la invazie

Hezbollah afirmă că a ucis soldaţi israelieni în sudul Libanului ca răspuns la invazie Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat vineri că a lansat obuze...

Alertă meteo în Moldova! Sunt preconizate ploi puternice

Alertă meteo în Moldova! Sunt preconizate ploi puternice Atenție! Se strică vremea. A fost emisă alertă Cod galben de instabilitate atmosferică. Citește și: Război electoral la...

Parlamentul European trimite o misiune de monitorizare a alegerilor din R.Moldova

Parlamentul European trimite o misiune de monitorizare a alegerilor din R.Moldova Parlamentul European, care urmează să voteze săptămâna viitoare o rezoluție privind reziliența Republicii Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.