X

Zeci de civili ucişi în Siria în apropiere de Deir Ezzor în raiduri atribuite de un ONG aviaţiei ruse

Cel puţin 34 de civili au fost ucişi duminică în urma unor raiduri aeriene aproape de oraşul sirian Deir Ezzor, unde au loc lupte între armata siriană şi gruparea jihadistă Statul Islamic, a anunţat un ONG care atribuie aceste raiduri aviaţiei ruse, transmite AFP.

Potrivit ONG-ului Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), raidurile au vizat feriboturi care leagă cele două maluri ale fluviului Eufrat, în localitatea Al-Boulil, la sud de Deir Ezzor, iar unele cadavre au fost găsite în apă.

Numărul victimelor ar putea creşte, întrucât alte zeci de persoane sunt rănite sau date dispărute, a indicat şeful OSDO, Abdel Rahmane, precizând că feriboturile transportau localnici care încercau să de refugieze de bombardamente.

Trupele regimului de la Damasc, sprijinite de aviaţia rusă, încearcă să avanseze în oraşul Deir Ezzor, după ce sâmbătă au reuşit să spargă asediul pe care jihadiştii îl susţin de aproape trei ani asupra unui aeroport militar de la periferia sudică a oraşului.

Duminică, armata siriană a recucerit muntele Thourda, la vest de acel aeroport, precum şi o zonă muntoasă adiacentă, de unde va putea să atace mai bine cu artileria cartierele din Deir Ezzor ce încă se află sub controlul Statului Islamic.

Tags: Abdel RahmaneAl-Boulilaviatia rusabombardamenteDeir EzzorEufratosdoStatul IslamicThourda
Categorii: Sinteze