Zeci de combatanţi şi-au pierdut viaţa în confruntări violente în regiunea siriană Idleb

Publicat:

Acordul de încetare a focului în regiunea Idleb, în nord-vestul Siriei, a fost fragilizat de două zile de înfruntări violente între forţele pro-regim şi facţiuni jihadiste şi rebele care s-au soldat cu aproape 70 de morţi, a anunţat duminică ONG-ul Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO), relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit OSDO, aceste înfruntări au dus la moartea a 36 de membri ai forţelor regimului sirian şi a 33 de combatanţi ai taberei adverse.


Citește și : Comisia von der Leyen își începe duminică mandatul pe cinci ani

“Este vorba despre luptele cele mai violente în provincia Idleb de la intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului” anunţat la sfârşitul lui august de regimul sirian şi aliatul său, Rusia, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Duminică dimineaţă, coloane de fum se ridicau spre cer în regiunea Maarat al-Numan, survolată de avioane care bombardau poziţii ale grupărilor jihadiste şi rebele, potrivit unui corespondent al AFP.

“Forţele regimului desfăşoară un contraatac într-un sector aflat la sud-est de Idleb, unde grupările rebele şi jihadiste au preluat sâmbătă controlul asupra a patru sate”, a precizat Rami Abdel Rahman.

“Ele au reuşit să le recucerească integral”, a adăugat el, precizând că luptele continuă.

La începutul după-amiezii, aria de bombardament aerian s-a lărgit, incluzând alte sectoare de la est şi de la sud de Idleb, printre care oraşul Saraqeb, potrivit corespondentului AFP.

Citește și : Guvernul britanic revizuieşte condiţiile eliberării condamnaţilor pentru terorism

Provincia Idleb este dominată de jihadişti ai grupării Hayat Tahrir al-Sham, fosta ramură siriană a Al-Qaida. Această regiune, şi sectoarele adiacente din provinciile Alep, Hama şi Lattakia, este în continuare în mare parte în afare controlului regimului sirian.

În aceste zone se mai află şi alte mici grupări jihadiste şi de rebeli slăbite, potrivit AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.