X

Zeci de curse aeriene, anulate pe aeroportul francez Paris-Orly din cauza furtunii Gabriel

Aproximativ 30 de curse aeriene vor fi anulate marţi seară începând cu ora locală 20:00 (19:00 GMT) pe aeroportul francez Paris-Orly din cauza ninsorile abundente, aşteptate în zonă odată cu sosirea furtunii Gabriel, formată în vestul ţării deasupra Oceanului Atlantic, au anunţat autorităţile de resort, citate de AFP, potrivit agerpres.

Aeroportul Roissy-Charles de Gaulle, situat la nord de capitala franceză, nu va fi afectat, întrucât dispune de utilaje de deszăpezire şi degivrare corespunzătoare, au precizat reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Aviaţie Civilă (DGAC).

Citește și : Trei suspecţi, arestaţi în ancheta privind uciderea unui cetăţean român în Londra

“DGAC a cerut companiilor aeriene să îşi reducă cu o treime cursele pe Orly între 20:00 şi 23:00 *(19:00 – 22:00 GMT)” din cauza ninsorilor aşteptate în debutul serii, fapt care ar trebui să afecteze cam 30 de zboruri, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei.

Furtuna Gabriel, însoţită de vânturi violente, ninsori şi polei, a sosit în Franţa din direcţia Oceanului Atlantic şi va afecta partea vestică a ţării şi Regiunea Pariziană.

Citește și : Jeremy Corbyn: Amânarea Brexitului este acum inevitabilă

Tags: deszăpezireDGACNinsoriOceanului AtlanticParis-OrlyRoissy-Charles de Gaulle
Categorii: Diaspora