Zeci de deputaţi municipali din toată Rusia sprijină petiţia prin care se cere demisia lui Putin

Publicat:

Petiţia publică prin care preşedintelui rus Vladimir Putin i se cere să demisioneze din funcţie a strâns adeziunea a 84 de deputaţi (consilieri) municipali din toată Rusia, care cer ca Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal) să îl acuze pe şeful statului rus de înaltă trădare pentru declanşarea campaniei militare în Ucraina, relatează EFE, potrivit agerpres

“Din ce în ce mai mulţi deputaţi aderă la cererea ca Vladimir Putin să demisioneze”, a declarat luni presei Dmitri Paliuga, autorul acestei iniţiative, deputat municipal din Sankt-Petersburg.


Citește și : Ucraina spune că războiul cu Rusia a intrat în a treia etapă

Petiţia, care nu a fost trimisă încă Dumei, a fost semnată de deputaţi ai consiliilor municipale din toată Rusia.

Printre deputaţii care au semnat petiţia se numără consilieri din Moscova şi Sankt Petersburg, precum şi primari din alte regiuni ale părţii europene a ţării şi Siberia.

Paliuga a indicat pe contul său de Twitter că a fost citat să se prezinte marţi în faţa unui tribunal districtual din Sankt Petersburg pentru presupusa discreditare a şefului statului.

Cu toate acestea, politicianul a declarat că nu-şi regretă decizia de a se adresa Dumei, întrucât, în ultimele zile, a primit un mare sprijin din partea concetăţenilor săi din districtul Smolninski, gest pe care l-a considerat “de o valoare inestimabilă”.

Paliuga şi câţiva dintre colegii săi s-au adresat Dumei săptămâna trecută cu cererea ca aceasta să-l acuze pe Putin de înaltă trădare pentru iniţierea ‘operaţiunii militare speciale’.

“Considerăm că decizia preşedintelui Putin de a lansa operaţiunea militară specială dăunează securităţii Rusiei şi cetăţenilor săi”, se arată în petiţie.

Obiectivul petiţiei este ca Putin să fie înlăturat din funcţia de la conducerea statului, unde a ajuns în anul 2000 şi, conform reformei constituţionale, ar putea rămâne până în 2036.

“În opinia noastră, odata cu începerea operaţiunii militare speciale pe teritoriul Ucrainei în acţiunile preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, există indicii ale unei infracţiuni prevăzute de articolul 73 din Constituţia Federaţiei Ruse, înaltă trădare”, subliniază aceştia.

Potrivit solicitării, cetăţeni ruşi au murit încă de la începutul ostilităţilor, economia naţională s-a deteriorat şi are loc un exod al investitorilor şi al creierelor.

În plus, NATO se extinde spre est şi, datorită deciziei preşedintelui, graniţa dintre Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică s-a dublat odată cu intrarea Finlandei şi a Suediei.

Intervenţia militară rusă a provocat un efect invers ‘demilitarizării’ ţării vecine cu furnizări de armament occidental în valoare de peste 38.000 de milioane de dolari.

Citește și : Regele Charles al III-lea: ‘Regina Elizabeth a fost un model. A arătat un exemplu de altruism pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al vostru, sunt hotărât să-l urmez cu credinţă’ (VIDEO)

Potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută, 70% dintre ruşi susţin într-o măsură mai mare sau mai mică campania militară în Ucraina, în timp ce 18% din populaţie se opune.

Rusia a anunţat sâmbătă retragerea trupelor sale din mai multe locuri strategice din regiunea Harkov (nord-estul Ucrainei) ceea ce a stârnit criticile susţinătorilor unei ofensive mult mai agresive în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.