Zeci de femei dau în judecată Pornhub

Publicat:

Un număr de 34 de femei au depus joi o plângere la un tribunal din California în care acuză site-ul Pornhub şi compania-mamă că a publicat online, cu bună ştiinţă, videoclipuri în care aceste femei sunt victime ale violurilor şi ale altor abuzuri sexuale, inclusiv când erau minore, informează AFP, potrivit agerpres.

“În acest caz este vorba despre violuri, nu despre pornografie”, se insistă în această plângere civilă la care AFP a avut acces.


Citește și: Biden a prins curaj după întâlnirea cu Putin și vrea acum să se vadă și cu președintele chinez

Avocaţii care le reprezintă pe cele 34 de reclamante acuză Pornhub şi compania-mamă a acestuia, MindGeek, unul dintre giganţii mondiali ai internetului pentru adulţi, că sunt “o întreprindere infracţională clasică”, al cărei model de afaceri se bazează pe exploatarea în scopuri financiare a unui conţinut sexual ne-consensual.

Dintre cele 34 de reclamante, care locuiesc în Statele Unite sau în străinătate, toate, cu excepţia uneia, au dorit să rămână anonime. Paisprezece dintre acestea susţin că erau minore la momentul faptelor şi, ca atare, au fost “victime ale traficului sexual de copii”.

Toate acuză Pornhub că a profitat de pe urma videoclipurilor încărcate fără ştirea lor şi, prin urmare, fără consimţământul lor – adesea de către iubiţi sau agresori – şi solicită despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

Serena Fleites, care a vorbit deja public în presă, este singura reclamantă al cărei nume a fost făcut public. În 2014, ea a aflat că un videoclip “sexual explicit”, în care iubitul ei a forţat-o să apară când avea doar 13 ani, apăruse pe Pornhub.

În pofida titlului, care se referă fără echivoc la o “brunetă de 13 ani”, videoclipul a rămas online până când adolescenta, dându-se drept mama ei, a solicitat Pornhub să-l retragă de pe site.

Platforma a dat curs acestei cereri după câteva săptămâni, timp în care videoclipul a rămas online, susţine reclamaţia.

Potrivit avocaţilor reclamantelor, compania MindGeek deţine peste o sută de site-uri pornografice, case de producţie specializate şi diferite mărci corespondente, printre care Pornhub, RedTube, Tube8 şi YouPorn. Conform acestora, site-urile deţinute de grup însumează aproximativ 3,5 miliarde de vizite în fiecare lună.

Citește și: UE adaugă o nouă afecțiune sanguină foarte rară pe lista efectelor secundare provocate de vaccinul AstraZeneca

La solicitarea AFP, MindGeek nu a reacţionat joi seară, însă a respins acuzaţiile în faţa presei americane, numindu-le “total absurde” şi “categoric false”.

Pornhub a fost ţinta criticilor şi anul trecut, după publicarea unui articol în New York Times, care acuza platforma că găzduieşte pornografie infantilă şi videoclipuri despre violuri, acuzaţii negate de Pornhub.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un adjunct al şefului Gardienilor Revoluţiei, ucis în raidul israelian din Liban

Un adjunct al şefului Gardienilor Revoluţiei, ucis în raidul israelian din Liban Un adjunct al şefului Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, a fost ucis...

Inundaţii în mai multe regiuni din Regatul Unit, în urma unor precipitaţii puternice

Inundaţii în mai multe regiuni din Regatul Unit, în urma unor precipitaţii puternice Anglia era inundată sâmbătă, iar noi precipitaţii afectau mai multe regiuni din...

VIDEO – Zeus, simbolul care a atras atenția tuturor la ceremonia de deschidere a JO de la Paris, expus la Palatul Versailles

VIDEO - Zeus, simbolul care a atras atenția tuturor la ceremonia de deschidere a JO de la Paris, expus la Palatul Versailles La două luni...

Boris Johnson dezvăluie că a pregătit o operaţiune militară în Olanda pentru a-şi însuşi vaccinuri împotriva covid-19

Boris Johnson dezvăluie că a pregătit o operaţiune militară în Olanda pentru a-şi însuşi vaccinuri împotriva covid-19 Fostul premier britanic Boris Johnson dezvăluie în memoriile...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.