X

Zeci de lideri ai mediului britanic de afaceri au semnat o scrisoare care cere un vot popular privind termenii finali ai Brexitului

Peste 50 de lideri ai mediului de afaceri britanic au semnat o scrisoare care urmează să fie publicată în The Sunday Times şi care cere un vot popular asupra termenilor finali ai ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează sâmbătă Sky News, potrivit Agerpres.

Scrisoarea nu va face referire directă la un alt referendum, dar menţionează că “ultima decizie” ar trebui să se întoarcă la electorat, potrivit canalului de ştiri.

Citește și : Un militar american a fost ucis, iar un altul rănit, în urma unui atac în Afganistan

Printre semnatari se află CEO-ul lanţului de librării Waterstones James Daunt şi fostul şef al supermarketului Sainsbury Justin King.

Scrisoarea va avertiza că propunerile privind Brexitul discutate în prezent de Londra şi Bruxelles nu vor asigura relaţii comerciale lipsite de fricţiuni după ce Marea Britanie va părăsi blocul comunitar în martie anul viitor, a declarat o sursă pentru Sky News.

Citește și : Germania: Cel puţin cinci răniţi în urma unei altercații între două grupuri de migranți

Reprezentanţii celor două părţi şi-au intensificat eforturile în ultimele luni, în contextul în care Londra şi Bruxellesul speră că ajungă la un acord privind Brexitul până la sfârşitul anului, notează Reuters.

Tags: brexitCEOliderimarea britaniereferendumscrisoareThe Sunday Timesuniunea europeana
Categorii: Diaspora