Zeci de mii de oameni au fost EVACUAȚI din cauza incendiilor din Australia

Publicat:

Peste 30.000 de persoane din regiunea East Gippsland din statul australian Victoria au primit ordin de evacuare luni, la ora locală 9:00, temperaturile în creştere şi rafalele de vânt riscând să înteţească trei incendii masive care au mistuit deja 130.000 hectare de pădure, informează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

”Toţi cei din East Gippsland trebuie să părăsească zona astăzi din cauza pericolului de incendiu”, se arată într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare de CFA Country Fire Authority (CFA) din statul Victoria. ”Nu călătoriţi în această zonă. Nu este posibil să oferim sprijin şi ajutor tuturor vizitatorilor aflaţi în prezent în regiunea East Gippsland”, se precizează în mesaj.


Citește și : Zboruri anulate în cea mai aglomerată zi pe aeroportul din Lisabona

Gippsland Valley este o destinaţie populară în perioada Crăciunului pentru excursionişti şi amatorii de vacanţe cu familia în natură, iar zona afectată de incendii de vegetaţie a depăşit 15.000 de kilometri pătraţi.

”Este întotdeauna o decizie grea atunci când ceri unei mulţimi de oameni să părăsească o zonă”, a declarat Andrew Crisp, comandantul departamentului pentru situaţii de urgenţă din Victoria pentru Seven Network. ”Însă aceasta se bazează pe dovezi. Astăzi avem o prognoză potrivit căreia va fi cald, foarte, foarte arid şi va fi vânt, aşa că avem condiţii periculoase şi nu vrem ca oamenii să se afle în East Gippsland”, a adăugat el.

Potrivit prognozei, sunt aşteptate temperaturi în jurul valorii de 43 de grade Celsius şi rafale de vânt de 35 de kilometri pe oră. ”Dacă nu ieşiţi până la ora 9:00, trebuie să rămâneţi acolo unde vă aflaţi deoarece există riscul ca circulaţia pe autostrăzi să fie întreruptă”, a avertizat el.

Peste 550 de pompieri au fost desfăşuraţi pentru stingerea incendiilor de vegetaţie, împreună cu 300 de pompieri voluntari ai CFA. De asemenea, 70 de avioane şi elicoptere pentru stingerea incendiilor sunt pregătite să intervină.

Capitala ţării, Canberra, a ridicat în weekend alerta de incendii la nivel sever şi a emis o interdicţie totală privind aprinderea focurilor în condiţiile în care temperaturile au ajuns sâmbătă la 38 de grade Celsius.

Eforturile pentru curăţarea terenurilor care înconjoară regiunile masive afectate de incendii, situate la vest şi sud de Sydney, cel mai populat oraş din Australia, au continuat în weekend înainte de sosirea noului val de caniculă prognozat pentru luni şi marţi.

Citește și: ATAC armat într-o biserică din Texas: Cel puțin doi oameni au murit!

Se preconizează că riscul de incendii de vegetaţie va creşte la începutul acestei săptămâni în condiţiile în care temperaturile vor urca la 43 de grade Celsius în vestul Sydney, potrivit Biroului de Meteorologie.

Aproximativ 70 de focare erau în continuare active sâmbătă în statul New South Wales (NSW) – a cărui capitală este Sydney. În total, 34.000 de kilometri pătraţi – o suprafaţă de dimensiunea Belgiei – au fost mistuite de flăcări în acest stat. Aproape o mie de locuinţe au fost distruse, iar nouă persoane au decedat, printre acestea numărându-se doi pompieri voluntari.

Armata a fost chemată să ajute pompierii în lupta contra incendiilor masive care sunt în continuare active în apropiere de Sydney, conform unui anunţ emis vineri de Forţele de Apărare ale Australiei (ADF).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.