Zeci de mii de persoane, evacuate din cauza incendiilor declanşate de fulgere în California

Publicat:

Zeci de mii de californieni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, vineri, în urma ordinelor de evacuare, în pofida unui val de căldură şi a pandemiei, din cauza incendiilor declanşate de fulgere, care fac ravagii în regiunile uscate de lipsa precipitaţiilor din zona San Francisco Bay şi din preajma acesteia, relatează Reuters, scrie agerpres.

Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa în incendii, a anunţat în noaptea de joi spre vineri Departamentul Forestier şi de Protecţie la Incendii din California (Cal Fire).


Citește și : Zbigniew Rau, noul ministru de externe al Poloniei

Unităţile de pompieri sunt considerabil afectate de cel mai sever val de incendii declanşate de fulgere înregistrat în California în ultimul deceniu, unele echipaje de la sol luptându-se cu flăcările în ture de 72 de ore, în pofida eforturilor de a primi întăriri din afara statului. ”În lipsa rezervelor, ei fac doar ceea ce pot”, a declarat telefonic purtătorul de cuvânt al CalFire, Scott Ross, referindu-se la echipajele de pompieri care lucrează în mod normal în ture de 24 de ore. ”Suntem suprasolicitaţi”, a adăugat el.

Se estimează că 11.000 de fulgere, majoritatea în nordul şi centrul Californiei, au declanşat săptămâna aceasta peste 370 de incendii distincte, o ameninţare la adresa a mii de case şi a determinat evacuări în masă.

”Totul a dispărut”, a declarat pentru postul CapRadio din Sacramento un locuitor din zonă, Nick Pike, după ce casa sa şi locuinţele a trei vecini au fost mistuite de flăcări, în apropierea oraşului Vacaville, situat la 88 kilometri nord-est de San Francisco.

Pilotul unui elicopter pentru stingerea incendiilor a decedat într-un accident în timpul unei misiuni în comitatul Fresno. Reprezentanţii CalFire au raportat joi seara decesul a patru persoane civile în aceeaşi zonă afectată de incendii, numită LNU Complex, unde a murit şi un angajat al unei companii de electricitate.

Fumul şi cenuşa au afectat calitatea aerului pe sute de kilometri în jurul zonelor cuprinse de flăcări. Experţii în sănătate publică au avertizat asupra creşterii riscului de îmbolnăvire în contextul pandemiei de coronavirus, în special în cazul persoanelor vârstnice şi a celor care suferă de boli respiratorii.

Una dintre cele mai mari ameninţări imediate o reprezintă rafalele de incendii din munţii Santa Cruz, la sud de San Francisco, care au condus la evacuarea a aproximativ 48.000 de locuitori şi au distrus cel puţin 50 de structuri, a indicat CalFire.

Parcul Naţional Big Basin Redwoods, cel mai vechi din statul California, cu arbori cu vârste de până la 2.000 de ani, a suferit daune extinse asupra clădirilor istorice, a indicat administraţia parcurilor de stat.

Orientarea sudică a incendiului a determinat Universitatea din California din Santa Cruz să solicite evacuări voluntare din campusul său.

Spre nord, un alt grup de incendii a străbătut colinele care se întind pe mai multe comitate din regiunea viticolă a Californiei, unde a distrus cel puţin 480 de case şi alte structuri, conform CalFire.

Citește și : Cutremur cu magnitudinea 6,9 în largul Indoneziei

Grupul de incendii denumit LNU Complex, a mistuit 87.000 de hectare până joi seara, la o zi după ce locuitorii comunităţilor afectate de flăcări au fost nevoiţi să fugă, patru dintre ei suferind arsuri.

Un al treilea grup de incendii, numit SCU Lightning Complex, a crescut în dimensiune joi, ajungând la circa 30 de kilometri de Palo Alto.

Incendiile fac ravagii pe fondul unui val de căldură record care a uscat California începând de vinerea trecută.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Autoritățile au publicat programul de Hramul orașului Chișinău

Autoritățile au publicat programul de Hramul orașului Chișinău Hramul Orașului Chișinău va fi sărbătorit timp de 2 zile, pe 13 și 14 octombrie. Primăria Chișinău...

Stoltenberg sugerează că Ucraina ar putea intra în NATO chiar și cu teritoriile ocupate de Rusia

Stoltenberg sugerează că Ucraina ar putea intra în NATO chiar și cu teritoriile ocupate de Rusia Ucraina ar putea totuși adera la NATO chiar dacă...

Agitație electorală, sub masca unui eveniment religios. Victoria Furtună, elogiată de Episcopul Marchel

Agitație electorală, sub masca unui eveniment religios. Victoria Furtună, elogiată de Episcopul Marchel Un eveniment religios, la care au participat sute de preoți, s-a transformat...

Secretarul general al ONU, la un an de la atacul Hamas în Israel: ‘A marcat suflete’

Secretarul general al ONU, la un an de la atacul Hamas în Israel: 'A marcat suflete' Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a publicat duminică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.