Zeci de morţi după un atentat care-l viza pe preşedintele afgan

Publicat:

Cel puţin 24 de oameni au murit şi alţi 31 au fost răniţi marţi în Afganistan în apropierea unui miting electoral la care participa şi preşedintele Ashraf Ghani, transmit Reuters, dpa şi AFP, potrivit agepres. Alte trei persoane au fost ucise într-un alt atac survenit la Kabul, potrivit unui prim bilanţ.

Şeful statului, care urma să ia cuvânt la mitingul din Charikar, capitala provinciei Parwan, la nord de Kabul, a scăpat nevătămat din acest atentat, a menţionat un consilier al acestuia.


Citeşte şi: Trump vorbeşte despre o vizită la Phenian: ‘Nu cred că suntem gata pentru asta’

Directorul spitalului provincial a menţionat că majoritatea victimelor par a fi civili, inclusiv femei şi copii, şi numărul acestora ar putea creşte.

Atacul a fost comis de un militant sinucigaş, a afirmat un responsabil guvernamental local.

Citeşte şi: Turcia, Rusia şi Iranul s-au angajat să menţină stabilitatea în Idleb

O altă explozie a avut loc marţi în centrul capitalei afgane Kabul, soldată cu cel puţin trei morţi, a indicat poliţia.

Violenţele au loc în contextul în care negocierile de pace dintre SUA şi talibani au eşuat săptămâna trecută.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.