X

Zeci de oraşe din Iran au fost dotate cu sisteme împotriva unor eventuale ‘atacuri biologice, radiologice sau chimice’

Autorităţile iraniene au instalat în peste 50 de oraşe sisteme de apărare destinate să intercepteze eventuale ‘atacuri biologice, radiologice sau chimice’, a anunţat Ministerul Apărării, informează AFP, potrivit agerpres.

Ministerul ‘a echipat 51 de oraşe cu instalaţii şi echipamente necesare (…) pentru a identifica şi supraveghea tot felul de ameninţări atacuri biologice, radiologice şi chimice’, a afirmat ministrul adjunct al apărării, generalul Mehdi Farahi, citat sâmbătă seara de Iribnews, site-ul televiziunii de stat.

Citește și : Un elicopter ONU s-a prăbușit în estul statului Congo; trei răniți

Sistemul de apărare le va permite forţelor iraniene ‘să furnizeze şi coordoneze materialul necesar pentru a răspunde acestor ameninţări’, a subliniat generalul Farahi.

În timpul războiului între Iran şi Irak (1980-1988), dictatorul irakian Saddam Hussein a recurs masiv la arme chimice.

La 28 iunie 1987, oraşul iranian Sardasht, localitate kurdă din nord-vestul ţării, a fost ţinta unui bombardament irakian cu gaz muştar (iperită), soldat cu 119 morţi şi 1.518 răniţi.

În martie 2021, cu ocazia marcării acelui atac, fostul ministru al apărării Amir Hatami a declarat că ţara sa trebuie să fie pregătită să se apere contra unor eventuale atacuri biologice, radiologice şi chimice.

Iranul este angajat de 16 luni în negocieri cu marile puteri pentru salvarea acordului din 2015 privind programul său nuclear, acord din care fostul preşedinte Donald Trump a retras Statele Unite trei ani mai târziu.

Acordul face însă obiectul unor opoziţii înverşunate, mai ales din partea Israelului, inamicul numărul unu al Republicii islamice.

Citeşte şi: Centrala nucleară Zaporojie ‘a pierdut din nou conexiunea’ cu reţeaua electrică – Black News

La 28 august, premierul israelian a afirmat că armata ‘a primit instrucţiuni să se pregătească pentru toate scenariile’ pentru a împiedica Iranul să dobândească arma atomică.

Israelienii ‘nu ar avea timpul să treacă la fapte dacă ar decide să facă aşa ceva’, a replicat preşedintele iranian Ebrahim Raisi.

Tags: Ebrahim RaisiIranisraelMehdi FarahiSardashtteheran
Categorii: Sinteze